April 19, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Facebook

O parte a elevilor Şcolii Gimnaziale Dacia din Oradea au avut marţea trecută două ceasuri bune. În loc să facă materiile din orar şi să primească teme, patru clase au avut un vizitator neobişnuit: Cristi Danileţ, unul dintre cei mai cunoscuţi judecători din România, nonconformist şi cu o carte de vizită respectabilă.Deşi nu le-a vorbit despre drepturi, ci, dimpotrivă, despre obligaţii, copiii au susţinut că orele cu Danileţ au fost “faine” şi nu vor uita “lecţiile”. Magistratul le-a dat o mulţime de exemple, pe care le-au şi discutat împreună, despre ce se poate întâmpla dacă se dau cu bicicleta pe stradă, schimbă între ei poze intime, îşi procură un joint sau intră pe Dark Web. Situaţii tot mai dese, în care minorii sunt fie victime, fie autori ai unor infracţiuni, cu consecinţe pentru sănătatea şi viitorul lor…

Judecător călător

Ce rişti dacă nu-ţi faci ordine în cameră sau dacă ai copiat la şcoală şi cine a stabilit regulile astea? Dar dacă aduci un cuţit şi-ţi înjunghii colegul? Sunt situaţii “de viaţă” nedorite, dar probabile, iar regulile şi legile sunt făcute pentru a ne proteja, de aceea trebuie respectate – este mesajul judecătorului Cristi Danileţ, care a dezbătut marţi tot felul de “cazuri” cu elevi ai Şcolii Dacia, unde a fost invitat ca reprezentant al Asociaţiei VeDem Just, ce militează pentru ca în şcoli să se facă nu doar carte, ci şi educaţie juridică, financiară şi antreprenorială.Cele două ore, una pentru elevi de clasele a VII-a, alta pentru copii din a VIII-a, au fost stabilite cu direcţiunea şcolii, la propunerea profesoarei de Educaţie Socială Ana Maria Mitache (foto) şi consilierului şcolar Claudia Trifa. La fel se întâmplă, de altfel, în toate şcolile unde, de peste un deceniu, magistratul şi alţi colegi ai săi din ONG – judecători, consilieri juridici, avocaţi, mediatori, poliţişti – merg să le vorbească elevilor.

În Bihor, în ultimii 3 ani, Danileţ, singur sau cu colaboratori locali, precum consilierii juridici Gianina Clop ori Cristian Ardelean, a fost în şcoli din Mădăras şi Avram Iancu, la Ioan Bogdan din Oncea şi la Winnie Academy din Oradea, la colegiile Emanuil Gojdu şi Mihai Eminescu, la Teodor Neş în Salonta ş.a.

Voi ce aţi face?

Tată a două fete, specializat în delincvenţa juvenilă şi acumulând experienţă “pedagogică” din 2002, când a început voluntariatul în şcoli, Cristi Danileţ a învăţat, efectiv, să-i cucerească pe copii, a constatat BIHOREANUL. Secretul? Fără a crea situaţii în care copiii “să se tragă de şireturi” cu el, judecătorul se apropie de ei şi abordează teme pe care, probabil, părinţii şi profesorii le consideră tabu.

“Ce se întâmplă cu mine dacă părinţii divorţează? Voi cui aţi încredinţa copilul minor?”, i-a provocat Danileţ pe elevii de a VIII-a. “Să ridice mâinile cei care l-aţi da mamei. Dar tatălui?”, i-a îndemnat el. “Dar dacă mama se droghează, bate copilul sau «lucrează» pe centură, i l-aţi mai da? Dar dacă tata e beţiv, abuzează copilul sau e şomer, l-aţi încredinţa lui?”. De fapt, judecătorul decide, în cadrul unui proces, a explicat magistratul în deschiderea primei ore.

Pe următoarea a început-o explicând câte feluri de legi sunt, dintre cele peste 11.000 aflate în vigoare, iar pentru asta a pornit de la Codul Rutier: vizează doar şoferii sau şi pietonii? cine are voie să meargă pe trotuar şi cine pe carosabil, dacă are două roţi, de la role, segway sau hoverboard până la bicicletă şi trotinetă electrică? Apoi, încet, de la Codul Civil şi cel Rutier, a “alunecat” spre cel Penal…
Falsuri şi falsuri

Cele mai multe subiecte au vizat situaţiile în care copiii pot ajunge “la tribunal” fie ca victime, fie ca infractori. Danileţ le-a făcut pe tablă “hărţi ale vârstelor”, punctând până la ce vârstă părinţii răspund material pentru faptele lor şi de la ce vârstă pot fi traşi chiar ei la răspundere penală, iar părinţii, în plus, să scoată bani din buzunare. Până la 13 ani, de pildă, copiii nu au voie să-şi deschidă conturi pe reţelele de pe internet, a subliniat el, adăugând, însă, că “ştim toţi că nu respectăm regula asta, aţi pus acolo altă dată de naştere”.

Dacă un asemenea fals nu e practic sancţionat, altele atrag pedepse penale. De pildă falsificarea unei scutiri medicale aduse la şcoală sau, cum se întâmplă tot mai des, deţinerea şi punerea în circulaţie a imaginilor intime, începând cu vârsta de 14 ani. “Când primiţi buletinul nu cum aţi ieşit în poză trebuie să vă preocupe, ci că de-acum răspundeţi în faţa legii. Ajungi în faţa unui judecător care, dacă eşti vinovat, nu te poate ierta, că nu e preot, ci aplică legea. Te poţi alege cu cazier, care după o vreme se «şterge», dar în bazele de date tot îţi rămâne fapta penală şi mai târziu nu poţi exercita unele profesii. Nu poţi fi judecător, poliţist, militar, pentru că în aceste domenii nu pot lucra decât oameni curaţi”, a avertizat Danileţ.

De la poze intime…

Magistratul le-a dat copiilor o mulţime de exemple de încălcări ale legilor cu urmări grave, povestind cazuri pe care fie le-a soluţionat ca judecător, fie le-a întâlnit prin şcoli.

De la cazurile minore, a trecut la cele grave, tot mai frecvente. “Eşti la vârsta adolescenţei, tropăie hormonii, te-ai îndrăgostit şi îi trimiţi lui Iubi o poză cu tine dezbrăcată. Dar dacă Iubi al tău se supără că te-ai îndrăgostit de altul şi te ameninţă că va arăta imaginile şi altora sau le pune pe internet?”. Este pornografie infantilă, dar şi şantaj, a explicat judecătorul, îndemnând copiii să nu facă aşa ceva pentru că “se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani”.

“Dacă un elev, ofticat că a luat 4 la mate, ameninţă profesoara pe net, cum răspunde?”, a lansat în discuţie altă situaţie, împărţind clasa între cei convinşi că elevul nu poate păţi nimic, fiindcă profesoara nu avea voie să intre pe contul lui de Facebook, Instagram ori Tik-Tok, căci e “privat”, şi alţii care au intuit că ameninţarea “digitală” e la fel de gravă ca aceea din viaţa reală. “Puteţi răspunde pentru orice şi online, şi offline”, i-a conştientizat magistratul.

… la droguri şi agresiuni.

Am judecat doi băieţi din Oradea care au violat un copil. L-au aruncat în apă şi l-au ameninţat că dacă nu le face ceva ruşinos îl îneacă. Băiatul, doar nu era să se lase omorât, a cedat, dar acasă le-a spus părinţilor şi în secunda doi agresorii, care aveau 16 ani, au fost arestaţi. În final, agresorii au ajuns la închisoare, iar părinţii lor au trebuit să plătească victimei 50.000 euro. Pentru că nu aveau banii, le-au fost scoase la vânzare casele”, a insistat judecătorul, pentru a arăta copiilor că răspunderea penală şi cea materială merg adesea mână-n mână.

“În afară de doamnele profesoare, mai e cineva aici care nu ştie ce este Dark Web?”, le-a lansat Danileţ o altă provocare, pentru a le povesti apoi că a judecat un adolescent care comandase pe net 800 grame de cocaină, aşa că s-a ales cu închisoare pentru trafic internaţional de droguri de mare risc. “La voi cât e un gram de marijuana şi cum îi mai ziceţi?”, i-a întrebat pe copii, pentru ca, spre surpriza profesoarelor, să primească prompt răspunsurile: “60 lei gramul, dar la Untold poate ajunge şi la 140 lei. Îi mai zicem Mariana”, au răspuns elevii.

Cu manual şi aplicaţie pe net

De altfel, copiii au mărturisit reporterului că tocmai asta le-a plăcut la judecător: “a fost interactiv” şi “a abordat lucruri de care alţii se feresc să vorbească, dar care nouă ni se întâmplă”. “A fost fain şi pentru că ne-a provocat să punem întrebări, iar când am răspuns greşit nu ne-a certat”, a zis un băiat, altul mărturisind chiar că lecţia “mi-a dat de gândit”.

“Adolescenţii sunt la vârsta teribilismului şi au nevoie şi de o astfel de educaţie juridică. Mulţi părinţi îi trimit la şcoală şi spun că-i treaba şcolii să-i educe, iar mulţi profesori zic că ei trebuie să-i instruiască, iar educaţia o fac părinţii acasă”, explică Danileţ. Tocmai de aceea, sub egida Asociaţiei VeDem Just, a redactat un “manual” intitulat “Elevul şi legea”, aflat acum la a şasea ediţie, distribuit în toate şcolile unde voluntarii ONG-ului ţin cursuri sau unde activează cei 143 de profesori din ţară pregătiţi de aceştia.

Mai mult, asociaţia a conceput şi o aplicaţie informatică, Lege-n Dar, menită şi ea să ajute elevii, dar şi pe profesori şi pe părinţi, cu noţiuni juridice şi chiar să-i ţină la curent cu legile. “Când copiii văd în faţa lor o figură nouă, cu o poziţie oarecum de autoritate, dar care depăşeşte bariera asta a oficialului şi care le vorbeşte pe limba lor, parcă devin mai atenţi şi şansele să devină mai responsabili cresc”, spune Danileţ. În fond, e interesul oricărui părinte sau profesor ca generaţia de mâine să fie una care să trăiască după legi, nu în fărădelege…

DE-O PARTE ŞI DE ALTA
Reputat, dar sancţionat

Specializat în delincvenţa juvenilă şi traficul de persoane, judecătorul Cristi Danileţ a fost între 2011-2017 membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fiind cunoscut însă şi pentru faptul că îşi expune opiniile inclusiv pe Facebook, Instagram şi Tik-Tok.

Ironia face ca tot CSM să-l sancţioneze în două rânduri cu excluderea din magistratură, în urma unor cercetări ale Inspecţiei Judiciare. Prima pedeapsă a primit-o pentru că în august 2020 a postat pe Tik-Tok un clip ce-l arăta curăţându-şi piscina şi unul în care tundea gardul viu, IJ acuzându-l că “a adus atingere imaginii justiţiei”, iar a doua pentru că tot în 2020 Asociaţia VeDem Just a semnat un comunicat critic la adresa Guvernului, aşadar că ar fi “făcut politică”, chit că Danileţ s-a împotrivit prin vot, în cadrul ONG-ului, la publicarea comunicatului.

Judecătorul a contestat ambele sancţiuni la Înalta Curte, în decembrie 2022 obţinând anularea primei sancţiuni, iar al doilea proces urmând să înceapă chiar lunea aceasta, pe 16 ianuarie. De 4 ani, magistratul s-a stabilit la Oradea şi spune că se va întoarce ca judecător la Tribunalul Bihor după ce va câştiga definitiv ambele procese intentate CSM.

Sura:https://m.ebihoreanul.ro/stiri/un-judecator-misto-celebrul-cristi-danilet-tine-lectii-de-educatie-juridica-pe-limba-copiilor-in-scolile-bihorene-176289.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *