April 19, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Google

Un expert de la Harvard ne învață cum să ne certăm. Există 3 bariere pe care trebuie să le depășim pentru a avea dispute mai eficiente.
Dan Shapiro, un expert în negociere și rezolvarea conflictelor de la Universitatea Harvard, consideră conflictul inconfortabil, dar certurile reprezintă o experiență umană universală. Ca atare, observă Shapiro, problema nu este că ne certăm, ci felul în care o facem, notează Big Think, citează Mediafax.

În cercetările și experiența sa, Shapiro a identificat trei bariere pe care trebuie să le depășim pentru a avea dispute mai eficiente și mai productive.

Bariera 1: Noi contra ei


Scopul unei discuții se schimbă în momentul în care identitatea noastră devine „încurcată în conflict”. În acel moment, nu mai încerci să rezolvi un dezacord sau să pui în discuție idei, ci te lupți pentru sentimentul de sine. Practic, ești tu (ca individ) sau noi (ca grup) împotriva lor. Odată ce te afli în acest mod de autoapărare, emoțiile devin mai puternice, iar dorința de a găsi un teren comun face loc nevoii de a câștiga.

În timp ce colaborăm în mod natural cu membrii grupului nostru interior, suntem, de asemenea, în mod natural fobici față de cei din afara grupului. Cercetările arată că, atunci când oamenii se identifică puternic cu o ideologie, ei îi pot dezumaniza pe cei din afara grupului până la limita de a le subestima capacitatea de a avea senzații umane de bază, cum ar fi setea și frigul.

Mentalitatea “noi contra ei” are o bază neurologică în hormonul oxitocină.

Oxitocina este un factor important care contribuie la construirea încrederii, creșterea cooperării și reducerea precauției sociale. Ne face mai expresivi din punct de vedere emoțional și ne îmbunătățește inteligența emoțională. Ajută chiar și mamele să creeze legături cu bebelușii lor și cuplurile între ele. Dar cercetările au arătat, de asemenea, că oxitocina declanșează inclusiv coeziunea în interiorul grupului și poate să întărească rivalitatea în afara grupului. Dublul rol este denumit “paradoxul oxitocinei”.

Cum poate fi depășită această barieră? Din păcate, pentru că apare la nivelul hormonilor și al inconștientului, nu există un control complet, însă putem exercita un anumit control asupra modului în care se manifestă în comportamentul nostru. Primul pas este pur și simplu să conștientizați puterea identității de a vă influența emoțiile și raționamentul. Învățați să vă recunoașteți factorii declanșatori ai identității și momentul în care apărarea dvs. devine mai puternică. Întrebați-vă de ce și încercați să concepeți modalități de a reduce aceste apărări, spune expertul.

“Trebuie să știi cine ești și ce reprezinți. Care sunt valorile și credințele care mă determină să lupt pentru această poziție în această problemă? Cu cât înțelegi mai mult cine ești, cu atât mai mult poți încerca să îți îndeplinești scopul și să rămâi echilibrat, chiar și atunci când celălalt amenință acele valori și credințe fundamentale”, a subliniat Shapiro.

Bariera 2: A nu manifesta aprecierea


Odată ce am observat cum identitatea joacă un rol în apărarea emoțională, putem lucra pentru a reduce aceste apărări la noi înșine și la ceilalți. O modalitate de a face acest lucru și de a construi o conexiune mai bună este prin apreciere. Actele de apreciere arată că nu vedeți discuția ca pe o bătălie ideologică de tip knock-down, pierderea celeilalte persoane nu este câștigul vostru. Mai degrabă, vedeți cearta ca pe o oportunitate pentru o potențială rezolvare și, chiar dacă nu se poate ajunge la ea, pentru o creștere reciprocă și o nouă înțelegere.

O abordare pe care Shapiro o recomandă este să ascultați pur și simplu la începutul conversației. Luați în considerare valoarea din spatele perspectivei celeilalte persoane, raționamentul acesteia și motivul pentru care o susține. Chiar dacă în cele din urmă nu sunteți de acord, probabil că veți găsi ceva ce apreciați la cealaltă persoană – fie că este vorba de valorile sale, de pasiunea, de cunoștințele despre subiect sau de un punct de vedere nuanțat pe care nu l-ați luat în considerare.

“Odată ce înțelegeți cu adevărat și vedeți valoarea perspectivei lor, spuneți-le că le înțelegeți”, a spus Shapiro: “Nu există nimic mai mult în lume care să ne placă decât să ne simțim apreciați. Recunoașteți-vă puterea de a-i aprecia”.

O abordare mai formalizată pentru a depăși această barieră este cunoscută sub numele de regulile lui Rapoport. Concepute pentru prima dată de psihologul matematician Anatol Rapoport și sintetizate ulterior de Daniel Dennett, aceste reguli oferă un ghid pas cu pas pentru a aduce aprecierea într-o dezbatere sau ceartă.

După ce ați ascultat raționamentul celeilalte părți, urmați acești pași:

– explicați clar poziția celeilalte persoane pentru a demonstra că ați ascultat și respectați poziția celeilalte persoane.

– menționați tot ce ați învățat pentru a arăta celeilalte persoane că merită să învățați de la ea și că apreciați oportunitatea

– enumerați punctele asupra cărora sunteți de acord ca o modalitate de a diminua autoapărarea.

Abia apoi criticați sau respingeți.

Angajându-vă fie în regulile lui Rapoport, fie în recomandarea lui Shapiro, demonstrați nu numai că apreciați, ci și că vreți să construiți încredere cu cealaltă persoană.

Bariera 3: Ignorarea afilierii


Atunci când ne gândim la cineva ca făcând parte din grupul nostru intern, suntem mai cooperanți și mai dispuși să ne gândim la această persoană ca la un partener și nu ca la un obstacol ideologic. Atunci când îi vedem ca pe un membru al grupului exterior, îi percepem ca pe un adversar.

Suntem ușor de manipulat când „decidem” cine aparține sau nu la grupul nostru. Putem să ne conectăm cu alți oameni – să-i asociem ca făcând parte din tribul nostru – pe baza unor trăsături aparent lipsite de importanță: un hobby comun, o echipă sportivă preferată, etc. Chiar și cea mai firavă afiliere poate deschide ușa către “noi” și poate reduce autoapărarea.

“Transformați acea altă persoană dintr-un adversar într-un partener, astfel încât să nu mai fie eu împotriva ta, ci noi doi care ne confruntăm cu o problemă comună”, a spus Shapiro.

Depășirea celei de-a treia bariere este simplă dacă ne amintim elementele comune ale celor implicați în ceartă. Regulile lui Rapoport fac acest lucru prin enumerarea punctelor de acord înainte de ceartă. Shapiro recomandă, de asemenea, să îi cereți celeilalte persoane să își imagineze soluții care încorporează cât mai multe valori și priorități comune. Rezultatul poate ajuta la crearea unui sentiment de conexiune și de rezolvare comună a problemelor.

“Acum, dacă puneți în practică aceste trei lucruri, vă poate transforma relațiile. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă am începe o revoluție, dar o revoluție pozitivă, cu mai multă înțelegere, apreciere, afiliere, cum am putea transforma politica, cum am putea transforma țara și, în cele din urmă, lumea. Cred că este posibil, dar începe cu fiecare dintre noi”, a declarat Shapiro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *