Mona Lisa del Giocondo s-a născut pe 15 iunie 1479 și a făcut parte din familia Gherardini din Florența, membră a aristrocrației vechi, care își pierduse însă influența de-a lungul timpului.
Antonmaria di Noldo Gherardini, tatăl ei, deținea sau avea în administrare șase ferme ce produceau făină, vin și ulei de măsline. Înainte de a se căsători cu mama Lisei, bărbatul pierduse două soții, pe Lisa di Giovanni Filippo de Carducci și pe Caterina Rucellai, pentru că amândouă muriseră în timpul unor nașteri.
Copila fiind botezată după numele uneia dintre soțiile bunicului patern și a fost cea mai mare dintre cei șapte copii ai părinților, avea trei surori, dintre care una se numea Ginerva, și trei frați, Giovangualberto, Francesco și Noldo.
Familia Gherardini a trăit în Florența, inițial în apropierea Bisericii Santa Trinita, mutându-se apoi într-o casă închiriată în apropierea Bisericii Santo Spirito, cel mai probabil din cauză că nu-și putea permite reparațiile vechii locuințe, apoi s-a mutat într-un loc cunoscut astăzi ca Via de Pepi și după aceea în apropierea bisericii Santa Croce, unde se afla și locuința lui Ser Piero da Vinci, tatăl lui Leonardo da Vinci.
Pe 5 martie 1495, la vârsta de 15 ani, Lisa s-a căsătorit cu Francesco di Bartolomeo di Zanobi del Giocondo, un comerciant de mătase și textile, devenind a doua sau a treia soție a acestuia și primind ca zestre 170 florini și ferma San Silvestro din apropierea casei de la țară a familiei.
Proprietatea se afla între Castellina și San Donato din Poggio, în apropierea a două moșii ce mai târziu aveau să intre în proprietatea lui Michelangelo. În 1503, cuplul s-a mutat într-o locuință comună împreună cu alte familii, apoi Francesco a cumpărat o casă lângă vechea locuință a familiei sale din Via della Stufa. Se pare că Leonardo a început să lucreze la portretul Lisei în acel an.
Cuplul a avut cinci copii: Piero, Camilla, Andrea, Giocondo și Marietta, dar tânăra soție l-a crescut și pe Bartolomeo, fiul lui Francesco și al primei soții a acestuia, Camilla di Mariotto Rucellai, care avea un an când mama naturală a decedat.
Soțul Lisei, Franceso, a devenit funcționar al orașului Florența și este posibil să fi avut legături cu familia de’ Medici, în orice caz a avut interese politice și financiare la vârf în societatea florentină. În 1512, când guvernul din Florența se temea de întoarcerea familiei de’ Medici din exil, Francesco a fost închis, fiind eliberat în septembrie, după revenirea la putere a familiei conducătoare.
Unele surse susțin că bărbatul a murit din cauza ciumei în 1538. Tot atunci Lisa s-ar fi îmbolnăvit și ar fi fost luată de fiica sa, Marietta, care se călugărise în 1512 sub numele Sora Ludovica, la mănăstirea Sant’Orsola, pentru a fi îngrijită și aici ar fi murit patru ani mai târziu, la vârsta de 63 de ani. Alte surse menționează că Francesco a murit în 1539, iar Lisa ar fi trăit cel puțin până în 1551, decedând la vârsta de 71 sau 72 de ani.
Prin testamentul semnat în iunie 1537, Francesco i-a înapoiat Lisei zestrea, garderoba și bijuteriile și a cerut ca fiica lor, Ludovica, să se ocupe de ea la bătrânețe, iar în cazul incapacității acesteia, să fie preluată de fiul său din prima căsătorie, Bartolomeo. Bărbatul a scris: „Datorită afecțiunii și dragostei defunctului asupra Monei Lisa, iubita sa soție; luând în considerare faptul că Lisa a avut întotdeauna un suflet nobil și a fost o soție loială; urându-i să nu ducă lipsă de nimic…”
Despre portretul aflat în proprietatea Muzeului Luvru se știe că i-a fost comandat lui Leonardo da Vinci în același timp cu o comandă către pictorul Domenico Puligo, căruia Francesco i-a cerut să realizeze o icoană a Sfântului Francisc de Assisi, ambele opere fiind menite să marcheze nașterea fiicei cuplului, Andrea, și achiziționarea unei noi case.
Faptul că Leonardo nu avea niciun venit în primăvara anului 1503 ar putea să explice interesul său pentru realizarea unui portret privat, însă artistul a trebuit să amâne lucrul la Mona Lisa, cel mai probabil pentru că a primit misiunea de a realiza tabloul “Bătălia de la Anghiari”. În 1506, Leonardo considera că lucrarea este neterminată și, pentru că nici nu fusese plătit pentru munca sa, nu le-a trimis tabloul soților del Giocondo, astfel că Francesco și Lisa nu au văzut niciodată forma finală a picturii.
Este posibil ca lucrarea să fi fost terminată după mulți ani, în Franța, în jurul anului 1516, Leonardo luând-o cu el atunci când regele Francisc I l-a invitat să se stabilească la castelul din Amboise. În orice caz, regele a achiziționat tabloul și l-a expus mai întâi la Palatul Fontainebleau, apoi la Versailles.
După Revoluția Franceză, a ajuns la Luvru, dar Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeu. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 lucrarea a fost ascunsă într-un loc necunoscut, dar după încheierea conflictului a revenit la Luvru.
Un incident inedit, petrecut cu trei ani înainte de începerea Primului Război Mondial, a pus pe jar întreaga societate franceză. În dimineața zilei de 22 august 1911 paznicii de la muzeu au constatat dispariția tabloului, primul suspect de furt fiind Guillaume Apollinaire. Poetul a fost arestat, iar pe 7 septembrie a fost interogat și Pablo Picasso, amândoi fiind eliberați ulterior din lipsă de probe.
S-a descoperit mult mai târziu că hoțul era un angajat al instituției, un anume Vincenzo Perugia, de origine italiană, care, convins că tabloul aparține Italiei, l-a pus sub manta la ieșirea din tură, în seara de 20 august 1911. Bărbatul a fost descoperit când încerca să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența, și astfel Mona Lisa del Giocondo a revenit la Luvru în decembrie 1913, după cum consemnează presa franceză din epocă.
În 1956, partea inferioară a tabloului a suferit daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. Astăzi este protejat de o sticlă incasabilă.
Sursa:https://dosaresecrete.ro/povestea-adevaratei-mona-lisa-del-giocondo/
