March 28, 2024
Get in touch with us

Mihai Bordeanu, cel care gestionează destinele mărcii Dacia în România, consideră că termenul până la care producătorii auto trebuie să treacă la standardele Euro 7, vara lui 2025, este nerealist și ar putea însemna închiderea temporară a uzinelor de asamblare.

Într-o discuție purtată la testul internațional al gamei Extreme a mărcii Dacia, Mihai Bordeanu, Director General al mărcii Dacia pentru Europa de Sud-Est și Șeful Diviziei România, a declarat că impunerea noilor norme de depoluare Euro 7 în vara lui 2025, așa cum sunt ele concepute în prezent de oficialii Comisiei Europene, ar putea duce la închiderea uzinei de la Mioveni.

Am spus și repet: dacă cei de la Comisia Europeană rămân convinși că în iulie 2025 va deveni obligatoriu standardul Euro 7, așa cum este scris în prezent, nu vom fi pregătiți cu noile produse. Este un semnal pe care îl transmitem celor de la Comisie. Aceasta are o viziune „romantică” asupra costurilor, pe care le vede ca fiind doar cu 200-300 de euro mai mari față de mașinile actuale (Euro 6). Noi, împreună cu ACEA, Volkswagen, Ford și alții, le considerăm mai degrabă în jur de 2.000 de euro. Când specialiștii, inginerii, îți spun un lucru, iar tu iei în calcul de zece ori mai puțin, abordarea nu este foarte realistă. Trebuie să ne trezim undeva”, a explicat șeful Dacia.

Mai grav decât diferența dintre estimările costurilor suplimentare de producție făcute de oficialii Comisiei Europene și de producătorii de automobile, inclusiv Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), este termenul nerealist de implementare a noilor standarde Euro 7. Acesta ar putea determina unii producători să închidă, măcar temporar, uzinele de asamblare.

“Planul este, în opinia mea, sortit eșecului. Și nu doar noi, Dacia, spunem că vom fi nevoiți să închidem temporar uzinele, ci și Skoda și alții. Bineînțeles că nu îmi doresc să închidem uzina de la Mioveni, dar este o modalitate de a le spune (Comisiei Europene) că trebuie să analizăm împreună această problemă, să discutăm cu specialiștii într-o cameră și să nu ieșim de acolo până când nu înțelegem în mod clar despre ce este vorba. Pentru că lucrurile nu se pot face doar pe hârtie. În realitate lucrurile stau altfel”, a declarat Mihai Bordeanu.

De asemenea, la sfârșitul anului trecut, atunci când Comisia Europeană a anunțat conținutul propunerii privind normele Euro 7, Gilles Le Borgne, vicepreședinte executiv al Renault, responsabil cu întreaga activitate de inginerie a grupului, a declarat pentru LifeNews.ro că “în documentul dat de Comisia Europeană se menționează că testul RDE (Real Driving Emissions) trebuie să respecte anumite limite «în orice condiții». Prin urmare, trebuie să fiu sub acele limite și la altitudini de 1.600 de metri, la temperaturi de minus 8 grade Celsius și cu o remorcă atașată sau un portbagaj pe plafon. Deci, ceea ce se spune în unele părți că producătorii auto au reușit să “controleze” impunerea Euro 7 este complet fals. Aceste teste RDE sunt mult mai exigente decât cele de la Euro 6. Și acum facem calcule și simulări pentru a vedea cum putem rezolva problema”.

De asemenea, oficialul Renault a menționat că oficialii CE “doresc ca termenul limită să fie iulie 2025, atât pentru autoturisme, cât și pentru vehicule comerciale ușoare. Asta este foarte solicitant. Și mai este ceva. Acei oameni care au stabilit aceste cerințe nu ne-au dat nicio veste timp de 11 luni! Și acum vin direct cu o propunere pe care nu am discutat-o aproape deloc. Nu este deloc corect”.

Concluzionând, Gilles Le Borgne a declarat că “ei (oficialii CE) vorbesc fără să știe. Nu există o coerență între ceea ce au anunțat în privința costurilor și ceea ce ne cer. Dar va urma negocierea în Parlamentul European. Asta înseamnă că în acest moment nu putem fi nici măcar siguri că cerințele vor rămâne aceleași. Avem doar niște reguli generale. Cu toate acestea, trebuie să facem scenarii și să începem să dezvoltăm produsele, deoarece iulie 2025 nu este departe. Lucrez de mult timp în industrie. Am început când mașinile erau la standardul Euro 3. Mă așteptăm să aflăm adevăratele reglementări, cele finale, chiar înainte ca ele să intre în vigoare”.

Pe măsură ce am intrat în 2023 și cerințele propunerii Comisiei Europene au devenit mai clare, liderii marilor companii auto au devenit tot mai critici în privința impunerii standardului Euro 7.

În ianuarie 2023, șeful ACEA și al grupului Renault, Luca de Meo, a declarat că “abordarea recentă a Uniunii Europene, bazată pe reglementări mai degrabă decât pe sprijin, prezintă un risc major pentru industria auto europeană în comparație cu competitorii săi asiatici și americani”.

Referindu-se în mod specific la Euro 7, oficialul a menționat că “în forma lor actuală, normele Euro 7 vor avea un impact semnificativ asupra afacerilor noastre și asupra angajaților noștri. Termenele sunt prea strânse, iar obiectivele prea ambițioase. Potrivit inginerilor noștri, Euro 7 ar putea crește costul mașinilor, în medie, cu 1.000 de euro. Acest lucru înseamnă că prețul final (pe care un cumpărător trebuie să-l plătească) ar crește de două ori mai mult și ar putea duce la o posibilă scădere a pieței de mașini noi în mod consecvent”.

Astfel, Luca de Meo a sugerat, pe de o parte, că mașinile ar putea deveni mai scumpe, în medie, cu 2.000 de euro odată cu adoptarea standardului Euro 7, ceea ce ar putea descuraja potențialii cumpărători să opteze pentru mașini noi și, pe de altă parte, că estimările strategilor Comisiei Europene (CE), care considerau că impunerea noului standard ar conduce la o creștere a costurilor de producție cu doar 150-300 de euro, sunt departe de realitate.

În luna februarie 2023, directorul executiv al grupului Stellantis, Carlos Tavares, a subliniat că normele Euro 7 “nu sunt utile, sunt costisitoare, nu aduc beneficii clienților și nu aduc beneficii mediului”, în timp ce Gerrit Marx, CEO al Iveco, a susținut că “efortul de a atinge cerințele Euro 7 este imens și nu aduce niciun beneficiu real”.

În cele din urmă, în aprilie, oficialii Volkswagen au avertizat că Euro 7 ar putea duce la închiderea unor uzine. Aceștia au solicitat autorităților europene să amâne implementarea noilor standarde de emisii cel puțin până în toamna anului 2026, cu un an mai târziu decât era planificat initial. Potrivit Reuters, reprezentanții Volkswagen au afirmat că modificarea tuturor modelelor existente pe piață pentru a se conforma cerințelor Euro 7 ar necesita aproximativ doi ani de la decizia finală privind reglementările. Pentru a acoperi toate variantele de motorizare, ar fi nevoie chiar de aproximativ trei ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *