March 29, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Gazeta Sporturilor

„Marinarii“ au făcut figuraţie în play-off, în primul sezon în care Farul şi Viitorul au fuzionat. Începând din următoarea stagiune însă, obiectivul va fi altul. Cel puţin, asta reiese din modul în care se întăreşte lotul.

Gheorghe Hagi (57 de ani) a spus, în mod repetat, că el s-a născut pentru a fi învingător şi că pentru el nu există locul 2. Deocamdată, în sezonul recent încheiat, Farul a terminat pe 5 din 6 în play-off. Cu un bilanţ slab: 2 victorii, 2 remize, 6 înfrângeri. 

Dacă era un simplu antrenor, Hagi poate că ar fi riscat chiar demiterea după un asemenea parcurs. Având în vedere că e şi patron la Farul, fostul mare internaţional nu numai că n-a fost ameninţat cu demiterea, dar acum are ocazia de a forma un lot mai bun pentru următorul sezon. Ceea ce face acum, constănţenii anunţând, astăzi, trei mutări spectaculoase.

Ce scrie în comunicatul clubului Farul?

*Farul Constanţa a obţinut astăzi semnătura a trei jucători care vor evolua pentru clubul nostru din sezonul 2022-2023. Fundaşul Romario Benzar şi mijlocaşii Gabriel Torje şi Kevin Doukoure au semnat contracte valabile pentru următorii doi ani cu formaţia alb-albastră !

*Romario Benzar (30 ani) este un produs al Academiei Gheorghe Hagi, are 19 selecţii pentru naţionala României, iar în ultimul sezon a fost legitimat la formaţia italiană Lecce.

*Gabriel Torje (32 ani) are 57 de selecţii şi 12 goluri pentru naţionala României, iar în sezonul recent încheiat al Ligii 1 a reuşit 6 goluri şi 3 pase decisive.

*Kevin Doukoure este un ivorian în vârstă de 23 de ani, 1,78m, evoluează ca mijlocaş central, iar în ultimii ani a jucat în Slovenia, la Tabor Sezana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *