Călătorie culturală: Personalități clujene. Partea I

Este o plăcere să aflăm despre personalități clujene, mai mult sau mai puțin cunoscute. 

Teodor Mihali – avocat și politician

Unii dintre noi poate îl știm după numele străzii care îi poartă astăzi numele. Deși nu este un clujean înnăscut, este cu siguranță una dintre personalitățile clujene care a făcut un pas important spre crearea Marii Uniri. Teodor Mihali s-a născut în satul Prislop, comuna Boiu Mare din Maramureș. Și-a urmat însă studiile gimnaziale, liceale și universitare în Cluj. A fost absolvent al facultății de drept a Universității Francisc Iosif din Cluj în 1883. Implicat în activitățile politice de atunci, de la simplu membru al Partidului Național Român (1880), bunele idei și demersuri l-au propulsat spre funcția de vicepreședinte al partidului în 1905.

După alți ani de activitate intensă în care a dat dovadă de multă pricepere și bună credință, anul 1919 l-a clasat în poziția de președinte al partidului. Concomitent, în perioada 1905 – 1918 a fost membru activ în Clubul Parlamentar al Monarhiei Austro-Ungară. Acest lucru i-a permis participarea la elaborarea Declarației de la Oradea, în 12 octombrie 1918. Că este o personalitate importantă a Marii Uniri nu este nicio îndoială. Convingerile proprii i-au dirijat acțiunile care au avut urmări pozitive asupra țării. Astfel, în funcția de vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918 s-a implicat în adeverirea marelui vis al acelei perioade.

În viața comunității clujene s-a implicat foarte mult în perioadele 21 aprilie 1926 – 21 octombrie 1926, respectiv 23 iunie 1927 – 24 iulie 1931, când a fost în funcția de primar al municipiului Cluj.
Dacă pe planul profesional s-a bucurat de oarecare privilegii, nu putem spune aceleași lucruri și despre viața sa personală. Se știe că în 1884 s-a căsătorit, însă nu s-a bucurat foarte mult de căsnicie. Cea care îi era soție s-a stins din viață în 1903, însă nu înainte de a-i lăsa un moștenitor, o fetiță. Necazul, însă, a dat și peste copilă. Și-a pierdut viața la o vârstă fragedă. După aceste tragedii, se mai știe că politicianul s-a recăsătorit.

Emil Racoviță – inventatorul primului institut de speologie din lume

Ne continuăm călătoria în viața unui nume la fel de sonor precum primul, însă care provine cu o activitate impresionantă din alt domeniu. Emil Racoviță este de asemenea o personalitate marcantă pentru Cluj, deși este născut la Iași. Racoviță a făcut parte dintr-o familie importantă. După ce s-a dezvoltat prin studii în Iași, s-a implicat în activitatea culturală a vremurilor.

A studiat la Paris dreptul, după care și-a dat frâu liber pasiunii și s-a înscris la facultatea de Științe tot din Paris, de la Sorbona. Aici a avut ocazia să fie pregătit de zoologi de renume. Tot aici și-a luat și diploma de doctor în științe. Pe fondul obligativității îndeplinirii stagiului militar se reîntoarce la Iași. Nu după mult timp însă pornește în expediția antarctică belgiană în 1897, care avea să fie un real succes.

Emil Racoviță este cel care pune bazele speologiei. Împreună cu o echipă de cercetători, pornește un studiu amănunțit asupra viețuitoarelor din peșteri din toată lumea. Înființează societatea științifică „Biospeologica” care cunoaște un parcurs evolutiv nesperat pentru acele vremuri.

Astfel, din 1907 până în 1919 sub numele societății se înregistrează 800 de peșteri studiate din zona carstică a Europei și Africii, 41 de lucrări științifice de 1300 de pagini și 20.000 de specii de vietăți colectate din peșterile explorate. Desigur, din toți acești ani se exclud cei din Primul Război Mondial când savantul și-a oprit toate cercetările și s-a dedicat în întregime conducerii spitalului militar.

Primul institut de speologie din întreaga lume a fost înființat la Cluj-Napoca de însuși întemeietorul său. Contextul implicării savantului în comunitatea clujeană se datorează Marii Uniri. Odată cu aceasta, Racoviță este invitat la Cluj pentru a înființa prima universitate românească din Transilvania. Se spune că el ar fi acceptat doar cu condiția de a i se acorda dreptul să construiască și Institutul de Speologie. Stabilirea sa la Cluj l-a făcut și membru al Academiei Române. Racoviță a rămas în Cluj până la sfârșitul vieții, ulterior fiind înmormântat în Cimitirul Central.

István Imreh – istoric, economist și sociolog

Schimbăm din nou domeniul și ne concentrăm atenția asupra sociologiei și economiei. István Imreh provine dintr-o familie modestă de secui. Fiind atras de cărți și știință, își începe studiile în Cluj la Colegiul Unitarian, însă după primii ani se transferă la Școala Reformată de Comerț din Brașov. Reîntors la Cluj, în 1940 își începe studiile în economie la Universitatea I. Ferenc József. Pasiunea își spune cuvântul. István devine activ în mediul economic. Inițial activează ca bursier la Institutului Științific Transilvan, după care, în 1945 devine asistent al Institutului.

Pe parcursul anilor de studii, în paralel își dezvoltă interesul pentru sociologie, etnografie și filosofie. Tema de doctorat îi aduce o temă de studiu căreia i se dedică în totalitate. Astfel începe cercetări în arhiva Asociației Muzeului Transilvan și a Muzeului Național Secuiesc. Devine ulterior, din 1949, cercetător științific al Institutului de Istorie din Cluj. Perioada următoare îi aduce titlul de profesor în cadrul Universității Bolyai. A predat istoria economiei și statistică, urmată de istoria dreptului.

După apariția Universității Babeș-Bolyai, István Imreh devine profesor de Istorie contemporană și conferențiar al Universității. A fost un profesor foarte apreciat în rândul studenților. A știut să treacă peste limita impusă de generații și să comunice cât mai deschis cu studenții. Se mai spune despre el că era un profesor carismatic. Meritul contribuției adus culturii și societății i-a fost recunoscut în 1981. De aceea i se acordă de către Academia Română premiul pentru cartea sa „Viața cotidiană la secui”. În 1990 este ales membru al Academiei Maghiare de Știință, iar în 2001 i se acordă de către Ungaria Crucea de Merit în grad de cavaler al Republicii.