Camera Taximetriștilor-Filiala Cluj-Napoca, Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania, Asociația Taxi Transilvania somează Primăriei Cluj-Napoca să introducă majorarea tarifelor în ședința Consiliului Local din 12 decembrie.Ca urmare a tergiversării și prelungirii nejustificate de către administrația locală a solicitării de modificare a tarifelor pentru serviciul de taximetrie, venite din partea reprezentaților mai sus amintiți, solicitare depusă la data de 10 Octombrie 2022, ne vedem obligați să venim cu următoarele precizări.
Argumentarea Fișei de Cheltuieli a fost realizată cu respectarea Normelor OANRSC 243/2007, toate elementele fiind justificate. Evoluția galopantă a prețurilor la materialele, consumabilele și serviciile care se regăsesc în fișa de cheltuieli produc operatorilor autorizați perturbări grave legate de rentabilitatea și previzibilitatea economică a acestui serviciu, serviciu pe care prin contractul de gestiune delegată s au angajat să îl presteze pe toată durata acestuia.Din nefericire Administrația Locală, prin tergiversarea și utilizarea de portițe birocratice, amână introducerea pe ordinea de zi al Sedinței de Consiliu Local această hotărâre cu toate că noi, ca reprezentanți ai operatorilor de transport, am răspuns imediat tuturor solicitărilor, mai mult, am fost de acord ca unele cheltuieli să fie eliminate din fișa de cheltuieli, cum ar fi service periodic sau rovignetă, rezultatul fiind redus de la 4,44 la 4,05 lei/km, tarif maximal.Având în vedere aceste aspecte atragem atenția factorilor decizionali din Primăria Municipiului Cluj-Napoca, cu toată responsabilitatea pe care o avem ca un grup unit, ce reprezintă 90% din totalul operatorilor autorizați, că amânarea supunerii la vot în Consiliul Local a solicitării noastre produce efecte negative grave asupra activității serviciului și ne obligă la utilizarea tuturor formelor de protest legale.
Pentru a evita perturbarea funcționării serviciului în perioada imediat următoare avem rugămintea să introduceți pe ordinea de zi a ședinței din 12 decembrie 2022 hotărârea de majorare a tarifelor maximale pentru serviciul de taxi”, arată taximetriștii clujeni.
Taximetriștii clujeni cer majorarea tarifelor maximale de la 3,11 lei/ km la 4,05 lei/km din cauza scumpirii la carburanți, a ratei inflației și altor scumpiri.