Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost unul dintre cei mai talentați actori de comedie de la noi din țară. De-a lungul anilor, acesta a jucat în nenumărate filme românești, ceea ce i-a asigurat, fără dar și poate, un loc în tribuna „nemuritorilor”.
Pe Ștefan Mihăilescu-Brăila l-ai văzut în Nea Mărin Miliardar, în Secretul lui Bachus, însă și în multe-multe alte filme de la noi.
Ștefan Mihăilescu-Brăila era făcut pentru actorie: „Era extraordinar!”
Ștefan Mihăilescu-Brăila născut în data de 3 februarie 1925, la Brăila.
În perioada 1949-1954, Ștefan Mihăilescu Brăila a jucat la Teatrul Maria Filotti, din Brăila, în piese de teatru ca La Ilie bun și vesel, de Ion Damian, O Scrisoare Pierdută, de I. L. Caragiale, Poveste de Dragoste, de Margarita Aligher, Burghezul Gentilom de Moliere, Bădăranii, de Carlo Goldoni, Nunta lui Kecinski, de Suhovo Kobalin și Ultima Oră, de Mihail Sebastian.
A debutat în cinematografie în 1957, jucând, mai apoi, în: Ciocolata cu Alune, în 1978, Păcală (1974), Nea Mărin Miliardar (1979), Elixirul tinereții, în 1978. Secretul lui Bachus (1984), de Geo Saizescu, care a fost, de altfel, și ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila.
„Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului. Pleiada de aur. Pentru rolul lui Bachus, l-am ochit încă de la început pe Ștefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul și apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui Bachus. Capătă o privire de gheață care parcă tăia ca un laser”, spunea, la un moment dat, Geo Saizescu despre actor.
Prin Decretul numărul 3, din 13 ianuarie 1964, al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, actorului Ștefan Mihăilescu-Brăila i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.
A fost distins, de asemenea, cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
A sfârșit în sărăcie lucie
Sfârșitul lui Ștefan Mihăilescu-Brăila nu a fost unul demn de un actor de talia sa. A murit în sărăcie, iar la înmormântarea sa au fost prezenți zece oameni. Nu înainte, însă, de a se confrunta cu grave probleme medicale care i-au transformat ultimii ani din viață într-un purgatoriu nesfârșit.
„Nu era deloc un tip comod. Era cu toane. Dar acum, că vremea a trecut, pot spune că toţi avem aşa ceva. Când era supărat era bine să nu insişti, să-l laşi în pace să-i treacă. Când căutai ceva şi nu găseai şi te vedea că nu reuşeşti să găseşti, venea şi spunea: Bă, poate n-ai avut!
Într-o zi, n-am de lucru, când îşi căuta el ochelarii, teribil de grăbit pentru că întârzia la spectacol, şi repeta întruna: Unde i-am pus? Unde i-am pus? şi spun: Dar poate n-ai avut. O dată s-a întors spre mine: Vezi că te bag undeva!. Atunci mi-am dat seama că este o chestie unilaterală. Merge de la el spre mine; invers este mai bine să nu”, afirma Florin Mihăilescu-Brăila, fiul acestuia, despre tatăl său, în revista Taifasuri.
Mai mult, în cadrul aceluiași interviu, Mihăilescu-Brăila junior afirma că, atunci când venea vorba despre teatru, seniorul era foarte drastic. „O singură dată în toată cariera i s-a întâmplat să uite că are spectacol. L-au sunat de la teatru de au înnebunit, eu nu ştiam unde e… Norocul a fost că avea un rol mai mic”.
Conform relatărilor ulterioare ale lui Dan Negru, actorul ar fi murit în sărăcie, după o lungă suferință.
„Mi-a povestit-o Mircea Albulescu. Unul din cei mai mari actori, Ștefan Mihăilescu-Brăila a murit uitat și în sărăcie in timpurile nostre, în 1996.
Albulescu mi-a povestit că actorul a făcut un atac cerebral pierzându-și memoria și a fost obligat să-și ia viața de la zero, să reînvețe alfabetul, mersul, cititul. Ultimele săptămâni din viață și le-a petrecut singur într-un spital din București și la înmormantarea lui au fost vreo 10 oameni”, a declarat prezentatorul de televiziune menționat anterior.