Angela Sacaliș una dintre persoanele acuzate că ar fi bătut-o pe consiliera PSD Cluj Anca Ciubăncan în curtea unde se află sediul partidului dezminte cele declarate de către doamna Ciubăncan și prezintă un alt fir epic al întregii poveștii.
,,Înainte să credeți, cercetați și întrebați persoanele potrivite.
Legat de incidentul din 17 martie, în care am fost acuzată pe nedrept, multe informații sunt false și total eronate. A fost un scandal în care eu m-am ales cu piciorul în ghips și cu imaginea pătată, dar nu a fost provocat de mine sau de tinerele domnișoare ale căror nume a apărut peste tot în presă. Tot ce a spus „doamna” Anca Ciubăncan este FALS! Ea a fost cea care a pornit conflictul și tot ea s-a folosit de vechile metehne să se impună, după cum deja se știe în spațiul public. Ciubăncan, pentru că „doamnă” este mult spus, a dat dovadă de cel mai josnic comportament pentru o femeie. În loc să apeleze la o atitudine demnă de o consilieră locală și să se folosească de dialog, ea s-a rezumat la violență.
O spun cu subiect și predicat: Nici eu și nici domnișoarele menționate de dânsa în acest conflict nu suntem vinovate de acest incident.
Dezaprob în totalitate abuzurile în orice formă a lor, fizice și psihice, și le condamn cu vehemență.
Acum ne punem încrederea în organele legii să stabilească adevăratul vinovat pentru acest incident și ne așteptăm la o soluționare cât mai corecta și cât mai grabnica din partea justiției. Avem încredere că tot adevărul va ieși la lumină. După cum chiar spuneam, acuzațiile doamnei Ciubăncan nu sunt conforme cu realitatea”
Se pare că doamna Angela Sacalis s-ar fi ales cu piciorul rup după ce doamna Ciubancan i-ar fi prins intenționat piciorul la ușă, în urma acestei acțiuni de agresiune ar fi început întreg scandalul finalul fiind spitalizarea doamnei consilier Ciubăncan.
Consilierul local Anca Ciubancan este recunoscută drept un temperament coleric iute la mânie care nu precupețește nici un moment în a arunca cu invective în stânga și în dreapta în momentul în care este contrazisă.
În mediul online au apărut acuze împotriva doamnei consilier local care este acuzată de o internaută că nu și-ar fi plătit salariații la una din firmele pe care aceasta le administra la un anumit moment.
,,Eu te cred. Anca Ciubăncan e o mahalagioaică și o femeie fără caracter. Se poate verifica ce spun. Prin anii 2008 – 2009, a avut o firmă de confectii deschisă la Ileanda, jud. Sălaj și în Poiana Blenchii. Într-o duminică noaptea, ca hotii, a mers în sectia Ileanda si și-a luat tot de acolo, tot. A doua zi când ne-am dus la servici, am găsit sectia goală. Nu ne plătise salariile pe două luni, nu ne-a inregistrat la Directia muncii, sunt sigură că am lucrat la negru…. Deci eu chiar i-aș da o mamă bună de bătaie, dacă aș avea ocazia. Astfel de oameni nu au ce căuta nici măcar că membri simpli intr-un partid…”