March 28, 2024
Get in touch with us

Să vezi și să nu crezi! Într-o zi liniștită pe meleagurile bucureștene apare un domn, dar nu singur, ci însoțit de… femeia gonflabilă! Aflat într-o benzinărie, începe să îi pompeze aer la stație. A fost abordat și de un trecător! Videoclipul absolut delicios poate fi vizionat mai sus!

Un spectacol urban! – am putea spune. Pe timpuri, oare, ce ar fi spus „tovarășul” dacă ar fi văzut un cetățean care-și pompează, la propriu, păpușa gonflabilă într-o stație de alimentare? Nu știm. Cert este că, aflați în anul 2023, oamenii au libertatea de a întreprinde și alte acțiuni și de a lua parte la activități care le bucură sufletele. Și, eventual, să își repare diverse obiecte în public, așa cum se obișnuia pe „vremuri”.

De data aceasta îl avem în prim-plan pe un domn care se gândește că, într-o zi răcoroasă de aprilie, este momentul să își umfle femeia gonflabilă într-o stație de alimentare din București.

Și-a reparat femeia gonflabilă într-o benzinărie din București
În văzul tuturor, într-o benzinărie din Capitală, bărbatul îi „potrivește” pompița și începe să o umfle.

Un trecător, vizibil amuzat de scenă, îi oferă o recomandare și, apoi, dispare. Probabil, cetățeanul care regla aerul din păpușa gonflabilă nu s-a lăsat înduplecat de cuvintele rostite de străin, căci nu a schițat nicio grimasă, cel puțin în videoclipul care poate fi urmărit mai sus.

Trecătorul, văzând că bărbatul se „chinuie” să o „îndoape” cu aer la stație, îi spune degajat că nu mai are rost, pentru că e spartă.

„E spartă, bre, nu mai merge!”, se poate auzi pe fundal.

Să fi dansat cu ea, oare, pe o canțonetă sau pe una dintre compozițiile lui Shostakovich, după ce a încercat să o repare în benzinărie? Oare care va fi soarta păpușii gonflabile, după ce a fost „îndopată”, sub presiune, cu aer? Răspunsurile la aceste întrebări nu se cunosc. Cert este că domnul respectiv și-a dus la capăt misiunea: aceea ca femeia gonflabilă să ia forma maximă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *