Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a anulat o vizită la Bruxelles pentru a merge la Sibiu și a fi prezent la finala Cupei României, programată pentru miercuri, 24 mai, la ora 20:30, împotriva echipei Sepsi OSK.
Emil Boc, cunoscut ca un susținător fervent al Universității Cluj, a făcut chiar și un pronostic pentru această mare finală, în care speră că echipa va câștiga primul trofeu de la cupa obținută în 1965.
Primarul a declarat că a anulat întregul său program la Bruxelles pentru a fi alături de echipă la Sibiu.
“Ne îndreptăm spre a pune șapca pe Cupă! Trebuia să fiu la Bruxelles, dar am anulat totul acolo. Voi fi alături de echipă la Sibiu și alături de toți suporterii care vor fi acolo. Ne mândrim că am ajuns în finală, că ne-am atins obiectivul și mergem cu speranță și optimism în viitorul Universității Cluj.
Trebuie să felicit încă o dată pe Neluțu Sabău, un simbol al Clujului, dar și pe Radu Constantea, cu care am reconstruit Universitatea Cluj când nimeni nu mai credea în ea. Îmi doresc din toată inima să câștigăm.
Sepsi are un lot mai bun, dar cred că băieții noștri au demonstrat deja în dubla cu Dinamo. Dacă vom fi cu toții alături de ei, cred că putem reuși. Nu va fi ușor, dar putem câștiga Cupa. Îndrăznesc să spun că va fi 2-1 pentru Universitatea Cluj. Va fi greu, dar nu imposibil”, a declarat Boc în această săptămână la un post local.