În ultima vreme, în spațiul public au apărut informații false și calomnioase cu privire la Bogdan Nicolae Pivariu și familia sa. Odată ce acesta a decis să își asume rolul de primar al Floreștiului, într-o oarecare măsură a acceptat și riscul ca diverse persoane să critice deciziile sale la nivelul administrației din Florești.
Cu toate acestea, nivelul la care s-a ajuns cu aceste informații calomnioase în spațiul public, la adresa lui, a soției sale, a tatălui său, a fetiței sale și chiar a unui bun profesionist din comunitate,care a decedat recent, a depășit orice limită rezonabilă, a bunului simț și chiar al legalității.
Sursa Foto Facebook Bogdan Pivariu
Bogdan Pivariu a dezmințit public aceste informații false și a inițiat procedurile legale de chemare în instanță a celor responsabili acesta se declară hotărât să lupte pentru ca cei vinovați să nu scăpe nepedepsiți.
Este important să reacționăm atunci când diverse personaje, sub pretextul unor drepturi fundamentale cum sunt libertatea de exprimare și informare, promovează în mod evident informații mincinoase în spațiul public aducând grave deservicii unor persoane.
Noi, ca publicație dezavuăm în totalitate un astfel de comportament autopretins jurnalistic, comportament care depășește absolut orice limită a bunului simț și nu în ultimul rând care nu are nici cea mai mică legătură cu deontologia profesională.
O fi bun, o fi rău Pivariu e una, poate fi criticat public la nesfârșit administrativ dar să ajungem noi ca jurnaliști să ne legăm de un copil, de soția, mama sau tatăl cuiva doar din dorința de a-i face rău e mult prea mult, pe noi ca umili gazetari un astfel de comportament ne une depășește cu mult capacitatea de înțelegere.