Reprezentantul asociației de proprietari – cum ar fi președintele de bloc – are dreptul să intre în orice apartament din clădire fără acordul proprietarului, în unele situații, pe baza unui preaviz cel puțin 24 de ore, potrivit AvocatNet.ro.Cei care restricționează accesul membrilor asociației în propria locuință riscă amenzi de până la 3.000 de lei.
Concret, reprezentanții asociațiilor de proprietari pot intra în orice apartament pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență. Pot face acest lucru pe baza unui preaviz motivat scris, din partea asociației de proprietari, de cinci zile (pentru construcții/reparații) sau de 24 de ore (pentru situații de urgență).Potrivit Legii nr. 196/2018, adică actuala lege a asociațiilor de proprietari, proprietarul are obligația de a permite accesul unui membru al asociației în apartamentul său, pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență. Despre cele mai importante aspecte legate de organizarea și activitatea asociațiilor de proprietari, puteți accesa acest articol.
Accesul în locuință se face pe baza unui preaviz motivat scris, din partea asociației de proprietari, de cinci zile (pentru construcții/reparații) sau de 24 de ore (pentru situații de urgență).
Notă: Președintele de bloc nu este singurul care are dreptul să intre în apartament în urma unei notificări. Alături de acesta, administratorul sau persoana calificată să realizeze lucrările pot pătrunde și ei în apartament fără acordul proprietarului, într-una dintre situațiile expuse mai sus.
Este important de reținut că refuzul proprietarului de a permite accesul în apartamentul său persoanelor menționate mai sus poate aduce prejudicii celorlalți locatari, pagube pentru care va răspunde civil și penal.Conform Legii nr. 196/2018, cei care nu le permit persoanelor abilitate să intre în locuință pentru lucrări de construcții și reparații sau în situații de urgență pot fi amendați cu sume între 500 și 3.000 de lei. Amenda se aplică de către Poliția Locală, primari sau împuterniciții lor.
De cealaltă parte, însă, proprietarii care permit accesul în locuințele proprii și, în urma lucrărilor efectuate, se aleg cu pagube vor fi despăgubiți de către asociația de proprietari, din fondul de reparații. De asemenea, în cazul în care lucrările de intervenție au fost făcute de o persoană fizică sau de o firmă și proprietarul a fost păgubit, daunele vor fi acoperite de persoana sau firma respectivă.De 18 ani, în fiecare început de an, avocatnet.ro structurează și prezintă principalele repere legislative și de reglementare între care ne vom desfășura viețile și afacerile în anul care tocmai începe.
În seria Bine de știut la început de an, cartografiem zilnic cele mai importante coordonate ale anului 2020 pentru toate domeniile relevante (de la taxare, muncă și afaceri până la pensii, legislație auto, moșteniri, divorțuri și multe altele). Găsiți aici, pe măsură ce le publicăm, toate informațiile care să vă ajute să vă orientați mai ușor atât pe plan profesional, cât și personal în privința regulilor aplicabile anul acesta în toate zonele de interes direct pentru voi.