Unul dintre sportivii emblematici ai Clujului, care a adus cinste și glorie urbei clujene în anii 70, a fost boxerul Ioan Miron, de care mulți dintre clujeni își aduc aminte cu plăcere.
Miron a fost campion național la box în anul 1977, iar acesta are numeroase participări la competitii internaționale, iar în 1978 a obținut locul 6 la Campionatul Mondial de box de la Belgrad.
Fostul mare boxer al Clujului își făcea antrenamentele în sală de sport de la „16 Februarie”, acolo unde a și antrenat și format generații întregi de tineri boxeri.
Mai mulți clujeni care au avut onoarea să îl cunoască pe Ioan Miron au depanat amintiri despre fostul mare subiect.
Acesta a încetat din viață după un meci, în camera unui hotel din Sibiu, din cauză epuizării.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace. El m-a dus la box, aveam 15 ani, la „16 februarie”. Sala era în curtea fabricii. Făceam antrenament într-un pod acolo era sala noastră. Îl aveam antrenor pe Pety Baci”, a scris Nicu Pălăcean.
„Am avut plăcerea să mă antrenez la CSM, alături de acest tehnic si șarmant boxer Ion Miron, sub bagheta maestrului Vanea si Ion Chendreanu. Odihnă veșnică!”, a scris clujeanul Radu Pop.