March 28, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Google

Ministrul de interne german Nancy Faeser susţine reducerea pedepselor penale pentru infracţiunile sexuale prevăzute de legislaţia germană, transmite vineri dpa. “Pedepsele mai aspre au dus la ameninţarea unor acuzaţii mai dure împotriva tinerilor care îşi distribuie unii altora imagini nud”, a declarat ea vineri presei din grupul Funke, apreciind că “este mai important să producem conştientizarea riscurilor legate de distribuirea unor chestiuni atât de personale decât să continuăm cu acuzaţii penale dure”.
În ceea ce priveşte priorităţile în acest domeniu, Faeser a susţinut că “autorităţile ar avea timpul şi spaţiul necesare pentru a lupta împotriva infracţiunilor într-adevăr grave care au loc”.

Miniştrii justiţiei – cel federal şi cei ai landurilor germane – discută în prezent modificările posibile.

În Germania, posesia şi distribuirea de conţinut pornografic cu copii a fost considerată din 2021 o infracţiune pedepsită cu minimum un an de închisoare. Un capitol mai strict din codul penal afectează însă adesea tinerii, de exemplu în cazul mesajelor text cu conţinut sexual (sexting) şi al schimbului prin mijloace electronice de fotografii sau materiale video cu conţinut sexual.

Din punctul de vedere al legislaţiei actuale, copiii cu vârste sub 14 ani care se înregistrează în timpul unui act sexual produc pornografie infantilă, iar posesia unor astfel de imagini poate fi pedepsită după ce împlinesc vârsta de la care răspund penal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *