Respingerea în Parlament a Cabinetului propus de Siegfried Mureșan readuce în prim-plan criza politică și lipsa unei majorități parlamentare capabile să susțină un nou Executiv. În acest context, AUR își reafirmă poziția potrivit căreia intrarea la guvernare trebuie să aibă la bază un program și angajamente asumate în fața electoratului, nu simple negocieri pentru funcții și poziții politice.
Mihai Curteanu, secretar general al AUR Cluj, susține că formațiunea pe care o reprezintă nu este dispusă să își abandoneze angajamentele electorale pentru a face posibilă, cu orice preț, o formulă de guvernare.
„AUR a devenit o problemă pentru cei care s-au obișnuit ca politica să se facă fără să se răspundă în fața românilor. Pentru cei care au considerat că, după alegeri, promisiunile pot fi uitate și că interesele de partid pot deveni mai importante decât interesele cetățeanului, faptul că un partid refuză să își trădeze electoratul este, evident, incomod.
AUR nu și-a trădat electoratul și nu i-a trădat pe români. Iar acest lucru trebuie spus foarte clar.
Noi mergem printre oameni. Vorbim cu oamenii și vedem România reală. Nu România prezentată în discursurile politice de la București, nu România văzută de la ferestrele Palatului Victoria sau ale Palatului Cotroceni, ci România în care oamenii își plătesc facturile, își cresc copiii, își conduc afacerile și încearcă să facă față unei perioade dificile.
România reală suferă.
În acest timp, asistăm la noi formule politice, noi negocieri și noi încercări de a construi majorități care, până acum, nu au reușit să ofere stabilitatea promisă.
Astăzi am privit cu uimire discursurile din Parlament și, mai ales, momentul în care unii politicieni se felicitau între ei.
Pentru ce?
Pentru situația în care se află România?
Pentru blocajul politic?
Pentru faptul că românii așteaptă soluții, iar clasa politică continuă să se lupte pentru formule și funcții?
Este o întrebare la care fiecare dintre cei aflați în Parlament ar trebui să răspundă în fața cetățenilor.
AUR spune foarte clar, putem guverna.Avem un program de guvernare și avem oameni care își asumă responsabilitatea guvernării. Dar nu vom accepta ca guvernarea să fie redusă la împărțirea unor funcții sau la compromisuri care contravin interesului cetățeanului.
Pentru noi, criteriul fundamental trebuie să fie interesul românilor.
Nu interesul unui partid.
Nu interesul unei găști.
Nu interesul unor grupuri restrânse.
Interesul cetățeanului.
AUR nu poate susține o formulă de guvernare doar pentru a putea spune că este la putere. Guvernarea trebuie să însemne responsabilitate, asumare și respect pentru votul primit.
Știu că acest lucru îi deranjează pe unii.
Știu că perspectiva unor alegeri anticipate provoacă neliniște în anumite zone ale clasei politice.
Dar într-o democrație, atunci când partidele nu mai reușesc să construiască o soluție politică funcțională, există un arbitru suprem: cetățeanul.
Românii trebuie să poată decide.
Noi nu ne temem de votul românilor.
Dimpotrivă.
Noi avem încredere în români pentru că îi întâlnim în fiecare zi și știm ce preocupări au, ce probleme au și ce așteptări au de la cei care îi reprezintă.
Și da, AUR poate guverna.
Poate guverna în interesul cetățeanului.
Poate guverna cu un program.
Poate guverna cu responsabilitate.
Dar nu va guverna cu prețul abandonării propriilor principii și al mandatului primit de la români.
Dacă pentru unii acesta este un motiv de îngrijorare, este problema lor.
Pentru noi, mandatul este foarte clar: România trebuie să fie pusă înaintea intereselor politice de moment.
Iar dacă se va ajunge la alegeri anticipate, românii vor avea din nou posibilitatea să decidă.
Nu jocurile politice.
Românii.
Noi vom continua să fim acolo unde este România reală: printre oameni.
Și vom continua să spunem răspicat ceea ce oamenii ne spun.
România are nevoie de o guvernare care să lucreze pentru cetățean, nu de o clasă politică preocupată permanent de propria supraviețuire.
AUR nu și-a trădat electoratul. Și nu îl va trăda.
Schimbarea nu mai poate fi amânată la nesfârșit.
Mihai Curteanu-secretar general AUR Cluj
In tot acest context politic delicat președintele Nicușor Dan a anunțat ca va chema luni partidele la consultări. Se pare ca criza politică intră într-o nouă runda de negocieri si cel mai probabil se va finaliza cu o nouă propunere de premier.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada de campanie electorală.Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata