Analiză politică la final de an cu Mihai Curteanu-analist politic
Jocurile politice recente orchestrate de PSD, PNL, președintele Klaus Iohannis, și alte structuri de influență, au aruncat România într-o situație care se transformă într-o criză economică, politică și socială de proporții, cu consecințe care vor marca pe termen lung stabilitatea țării. În încercarea fiecărei tabere de a domina scena politică, nu s-a mai ținut cont de nimic și astfel s-a ajuns la un blocaj complet, ceea ce a generat un „cutremur” care impactează asupra întregii societăți.
Călin Georgescu, o figură apărută pe fundalul acestui haos, reprezintă simbolul unei mișcări politice care pune sub semnul întrebării întreaga legitimitate a sistemului actual, această situație a dus la paralizarea procesului electoral și la declanșarea unor tensiuni care riscă să destabilizeze inclusiv angajamentele euroatlantice ale României.
Consecințele acestor decizii politice imprudente sunt multiple și grave.
Creșterea riscului de țară, caee se reflectată în scăderea ratingului de credit al României ceea ce afectează întreaga economie autohtonă.
Dobânzi mai mari la împrumuturi, ceea ce generează costuri suplimentare de miliarde de euro pe termen lung.
Creșterea datoriei publice, poate aduce România în studiul de imposibilitate în a-și achita datoriile ceea ce nu cred ca mai trebuie menționat ce aduce după sine.
Apariția unei inegalități sociale extrem de accentuată care va crea tensiuni majore între clasele sociale.
Toate acestea natural vor fi urmate de proteste de amploare, generate de măsurile fiscale severe, de scăderea puterii de cumpărare, mai pe scurt cetățeanul nu va putea suporta presiunea socială și economică pusă pe umerii lui de către factorul politic.
Periclitarea angajamentelor față de UE și NATO imposibilitatea de a onora ceea ce am promis.
Un alt factor extrem de periculos cu implicații extrem de grave în economie ar fi îndepărtarea investitorilor străini speriați de lipsa de predictibilitate și de instabilitatea politico-socială.
Devalorizarea activelor românești care într-un scenariu de acest gen ar fi într-un picaj și nu în ultimul rând blocarea pieței imobiliare, o piață extrem de importantă în angrenajul economic local.
O altă problemă ar fi pierderile pe Bursa de Valori București, pierderi care vor avea efecte directe asupra fondurilor de pensii, urmările unei astfel de situații le putem anticipa fără a fi licențiați în economie.
Ordonanța „Trenuleț” a venit ca o măsură disperată, însă aceasta nu face decât să amplifice problemele economice, creșterea impozitelor și taxelor va sufoca consumul, va genera o scădere economică semnificativă și va crește deficitul bugetar, companiile, în special cele mici și mijlocii, vor fi cele mai afectate, falimentele și reducerile de personal vor fi efectele imediate.
Președintele Klaus Iohannis, care a primit un mandat cu o situație politică relativ stabilă, va lăsa moștenire un peisaj politico-social dezolant cu un guvern slăbit și contestat, cu o economie fragilă, și o societate divizată.
În timp ce președintele își va petrece anii de pensionare în tihnă în vila proaspat renovată după gusturile domniei sale și ale doamnei Carmen, cetățenii și antreprenorii români vor suporta povara imposturii clasei politice, arivismului social al politicienilor, incapacitatea de gestiune a factorilor de decizie și deciziilor greșite ale întregii clasei politice decizii bazate doar pe interesul personal sau de gintă.
La fina trebuie să înțelegem că România se află într-un moment de cumpănă, iar cei responsabili pentru această situație ar trebui să își asume eșecul, liderii politici ar trebui să abandoneze interesele personale și să adopte măsuri responsabile capabile să aducă un reviriment economic pentru a putea redresa situația, în lipsa unei schimbări radical de direcție, viitorul economic și social al țării se prefigurează în a fi unul sumbru.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Despre Mihai Curteanu
Este absolvent de drept, antreprenor,specialist în dreptul și economia dezvoltării durabile, pasionat de urbanism și de provocările dezvoltării metropolitane. Ideologic îmbrățișează valorile conservatoare și creștine.