April 20, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Facebook

Marii noştri actori se retrag rând pe rând în culise, deşi locul lor va fi întotdeauna sub lumina reflectoarelor. Florin Piersic abia dacă mai este văzut, Florin Zamfirescu a anunţat oficial că renunţă, la fel cum a făcut-o şi marele actor Dorel Vişan.Dorel Vişan a dat scena de teatru pe grdădina din Bonţida. Marele actor Dorel Vișan, a cărui carieră pe scenă a fost încununată cu numeroase premii, a dezvăluit cum și de ce s-a retras de pe scenă.Fie timpul nu mai are răbdare cu ei, fie timpurile îi obligă să se retragă în culise. Este şi cazul titanului Dorel Vişan. Decizia vine după mai bine de 40 de roluri în teatru și peste 50 în film, în producții românești și internaționale. Actorul s-a întors la origini, în satul ardelean Tăușeni, din comuna Bonțida, acolo unde a și crescut. A făcut acest pas odată cu izbucnirea pandemiei.”Nu m-am retras din lumina reflectoarelor, cât m-au împins. Nu se mai face ce se făcea odată… Am intrat într-o zonă specială, așa-zisă modernă, în care cultura, care este menită să desăvârșească omul, i-a dat omului cea mai cruntă lovitură. Pentru că nu-l desăvârșește, îl face mai arogant, mai confuz, mai isteric și mai îndoctrinat. Acestea sunt motivele care m-au determinat să mă retrag” a spus atunci Dorel Vişan.El a mai spus: ”Voi, cei care sunteți mai tineri, nu ați trăit vremurile pe care noi le-am parcurs. Nu aveți un termen de comparație și nu puteți să faceți asta. Odată în țara asta s-a făcut cultură și s-au făcut filme cu mesaj. Au fost artiști mari, care au rămas în istoria lumii și vor rămâne în continuare pentru că drumul și l-au croit singuri. A fost o lume mai săracă, dar mai bogată în suflet”.

Într-o declarație anterioară, Dorel Vișan spunea că actorul nu face un rol, ci recreează un destin. ”Rol poate face oricine care are un pic de memorie și ține textul minte.” spunea el. ”Acesta este rostul artistului, să redea lumii așa cum se spunea: «De la lume adunate și-napoi la lume date»”, a adăugat marele actor, conform sursei citate.

n acest context, acesta a vorbit despre diferența dintre munca unui actor din acea perioadă și munca actorului din prezent. Astfel, potrivit spuselor sale, în trecut actorul era mult mai creativ, iar acest lucru se datora efortului pe care îl făcea pentru a se plia pe rolul care îi era încredințat de regizor.

Sursa Foto Facebook

„Actorul trebuie să recreeze un destin! El nu face un rol, recreează un destin pe care trebuie să-l aducă în atenția oamenilor. Rol poate face oricine care are un pic de memorie și ține textul minte. Artiștii singuri aleg dacă să se scălâmbăie sau să urmeze adevărul lui Dumnezeu, pe care L-a pus în fiecare când ne-am născut. Eu m-am identificat cât de mult am putut cu fiecare rol! Acesta este rostul artistului, să redea lumii așa cum se spunea: «De la lume adunate și-napoi la lume date»”, a mai adăugat marele actor.

Și nu este singurul actor care a părăsit scena și s-a mutat în mediul rural. Recent, Carmen Tănase a renunțat la tot și s-a mutat în mediul rural: „Am vândut tot ce aveam în București, am vrut să scap de mizeria de acolo, să respir aer curat și ne-am mutat la… țară. Încă nu am grădina mea, dar o voi face. Am o curte mare, așa cum mi-am dorit.” ”Am luat o decizie radicală şi sunt foarte încântată de decizia pe care am luat-o. Cred că e partea cea mai bună din această pandemie.” mai spunea actrița.Florin Zamfirescu s-a retras şi el de pe scenă. Actorul spune cu umor că a decis să se pensioneze. Mărturisește că a renunțat la vicii din cauza problemelor de sănătate și că tot ce își dorește este să se odihnească și să petreacă timp alături de familie.

„Nu-mi mai e dor de nimic, pentru că m-am retras. Am doi copii care mă onorează și-mi duc numele mai departe, Vlad Zamfirescu și Ștefana Samfira. Niciodată nu i-am îndrumat să facă teatru, chiar le-am zis că nu au originalitate, că-s lipsiți de imaginație, că au făcut ceea ce au văzut în casă. Dacă eram la fel, mă făceam învățător ca tata sau popă, ca-n familie”, a adăugat actorul.Florin Zamfirescu s-a confruntat în ultimii ani cu multe probleme de sănătate. A suferit și un infarct. „Am grijă de sănătatea mea. Nu mai fumez de vreo cinci ani, fumam câte două pachete pe zi. Cu alcoolul nu m-a văzut nimeni amețit, dar acasă, seara, mai beam trei beri sau mai beam țuică. Acum, nu. Poate doar un păhărel. Iau foarte multe pastile date de doctoriță. Eu nici nu știu ce am, ea mi le dă. Am colesterol, probleme cu inima, diabet. Am de toate, dar mă mențin”, a mai spus Florin Zamfirescu, pentru impact.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *