April 20, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Facebook

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a declarat, cu ocazia celebrării Zilei Naţionale, că au intrat în România, de când ţara noastră a aderat la UE, câte opt milioane de euro, zilnic, pentru investiţii strategice, iar fondurile europene „ne ajută să ducem mai departe misiunea începută de înaintaşi”, anunță News.ro.

„Pentru fiecare dintre noi ziua de 1 decembrie este acel moment când avem răgazul să contemplăm mai mult la valorile şi aspiraţiile care ne definesci care conturează conceptul de identitate naţională. Este o zi în care, în sufletul şi inima fiecăruia dintre noi ar trebui să vibreze câte un licăr de bucurie, pentru că acum 104 ani, naţiunea noastră a cerut, în numele libertăţii eterne, afirmarea şi valorificarea drepturilor, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională. Atunci, în Sala Mare a Unirii din Cetatea Alba Iulia, 1.228 de delegaţi oficiali ai naţiunii române, care reprezentau întreaga Transilvanie, au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Aceştia sunt înaintaşii noştri: bravi şi demni, capabili de sacrificiul suprem. Imaginati-vă cum ar fi fost să fiţi acolo când Vasile Goldiş a citit rezoluţia Unirii. Cred că nu există român adevărat care să intre în Sala Mare a Unirii din Alba Iulia şi să nu vibreze de emoţie la gândul că acolo, în ziua de 1 decembrie 1918, s‑a realizat marele vis al românilor, acela de a înfăptui România Mare, România Unită, România Eternă. Documentul de căpătâi al Unirii este gravat pe peretele interior al Sălii Marii Uniri din eterna noastră Cetate Alba Iulia. Tot acolo, ministerul pe care îl conduc a lăsat un alt document care să dăinuie peste timp, de importanţă vitală pentru România Modernă, respectiv Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea României, încheiat cu Comisia Europeană. Este un document prin care ne-am angajat să dezvoltăm ţara cu bani europeni, să convieţuim frăţeşte şi, de ce nu, să ne mândrim cu tot ce am făcut şi facem la nivel internaţional. Aceasta este o formă de respect, care să ne fie mărturie că şi noi am dus mai departe misiunea începută de urmaşi”, a afirmat Marcel Boloş, joi la evenimentul dedicat Zilei Naţionale, organizat la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *