Cu doar un an în urmă, în România, o garsonieră din Cluj, de doar 11 metri pătrați, a stârnit amuzamentul întregului popor. Imobilul a adunat zeci de mii de comentarii pe rețelele sociale, majoritatea ironice sau critice.
Poate că e imposibil de crezut, însă în Asia există sute de mii de oameni care, în prezent, locuiesc în locuințe mult mai mici. Și nu vorbim de orice zonă, ci de Hong Kong. În unul dintre cele mai vizitate orașe din lume și unul dintre cele mai importante centre financiare ale planetei, are loc un fenomen greu de explicat.
În metropola chineză pot fi văzute unele dintre cele mai luxoase clădiri din lume. La polul opus, există și locuințele sociale, unde săracii trăiesc în unități subdivizate puțin mai mari decât un sicriu, scrie The Guardian.
Aceste garsoniere-sicriu au apărut în Hong Kong la sfârșitul anilor 1950. În primă fază au fost ocupate în principal de noi migranți din China. Reprezentau locuințe oferite de angajator. Inițial, erau formate din paturi supraetajate metalice. Cu timpul, au suferit transformări dramatice.
Hong Kong are o populație de circa 7,5 milioane de locuitori. Fără niciun teren dezvoltabil rămas, piața imobiliară din zonă a crescut. A devenit printre cele mai scumpe din lume. Loviți de prețurile care au explodat ale chiriilor, sute de mii de oameni nu au altă opțiune decât să locuiască în aceste locuințe minuscule.
Vorbim de unități subdivizate în care se îmbină absolut toate utilitățile. Bucătăria și toaleta sunt lipite, iar spaţiul de dormit ţine loc şi pentru şifonier, comodă de televizor, spaţiu de depozitare pentru diferite obiecte.
Experiența trăită de fotograful canadian Benny Lam în Hong Kong: ”Ai un sicriu mai mare”
În urmă cu câțiva ani, fotograful canadian Benny Lam a documentat, într-un fotoreportaj de-a dreptul terifiant, condițiile sufocante în care sunt obligați de împrejurări să-și ducă traiul aceste comunități vulnerabile chineze.
După ce a vizitat peste 100 de locuințe minuscule în cartierul vechi al orașului, Lam era obișnuit cu casele de 2 metri pătrați, placate cu lemn, cunoscute sub numele de garsoniere-sicriu.
Soluțiile pentru această problemă ar putea fi găsite la nivel guvernamental, prin încurajarea construirii de locuințe sociale sau prin reglementarea pieței imobiliare astfel încât să fie mai accesibile pentru cei cu venituri mai mici. Însă este important să se acorde atenție și la nivelul individual, prin conștientizarea faptului că acești oameni nu sunt doar niște statistic, ci sunt ființe umane care merită să trăiască în condiții decente.
Deși situația din Hong Kong poate părea extremă, ea nu este un caz singular în lume. În multe orașe mari din întreaga lume, locuințele sunt din ce în ce mai mici și mai scumpe, iar mulți oameni se confruntă cu dificultăți în a-și permite o locuință decentă. Este important să abordăm această problemă cu seriozitate și să căutăm soluții sustenabile pentru a asigura un trai decent pentru toți oamenii, indiferent de venitul lor.