DNA Cluj A Audiat Persoane Implicate În Proiectul Imobiliar Transilvania Smart City. E Vizat Tatăl Arhitectului Șef Al Municipiului, Consultant În Proiect!
POLITIC/ADMINISTRAȚIE
Slider
19 Ianuarie 2023Tiberiu FarcasLeave A CommentOn DNA Cluj A Audiat Persoane Implicate În Proiectul Imobiliar Transilvania Smart City. E Vizat Tatăl Arhitectului Șef Al Municipiului, Consultant În Proiect!
Un mail anonim venit pe adresa redacției Clujul Politic în 19 ianuarie 2022 avertiza asupra unei dosar de impact aflat în lucru la Direcția Națională Anticorupție- filiala Cluj-Napoca. Emailul de pe care a venit informația e unul neasumat de nimeni, clujanticoruptie@yahoo.com
Redăm conținutul mailului:
”Saptamana trecuta la sediul Transilvania Smart City (Realtopharma SA și alte entități juridice) mai mulți angajați au fost audiați de DNA Cluj.
Principalul interes al DNA Cluj – relația dintre arhitectul șef al Primăriei Cluj-Napoca – Daniel Pop și Transilvania Smart City, tatăl său, Titus Pop, fiind angrenat în proiectul Transilvania Smart City (angajat). Titus Pop a fost unul dintre oamenii de încredere ai primarului Emil Boc,„tatăl„ urbanismului clujean.
Exista o plângere penală depusă pe acest subiect, în baza căreia DNA Cluj a acționat și mărturii cu privire la vizitele constante ale arhitectului șef din Cluj pe șantierul proiectului Transilvania Smart City.
Se cercetează și un posibil trafic de influență în acordarea certificatului de urbanism, aviz de oportunitate, alte avize necesare pentru obtinere PUZ.”
Precizăm că în proiectul „Transilvania Smart City”, un proiect imobiliar lângă Pata Rât ce preconiza 10,000 de apartamente, telegondolă, creșe, grădinițe etc deservite și de….drone, principalul ”jucător” este firma Realtopharma SA, administrată de Adrian Alexandrov, concubinul fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea și fostul politician clujean, ex PDL și PMP, Adrian Gurzău, fin al Elenei Udrea. Un partener de bază a fost mult timp dezvoltatorul imobiliar clujean Ștefan Berciu dar acesta a ieșit din ”combinație”, cerând nici mai mult nici mai puțin, recent, insolvența Realtopharma SA, conform Ziar de Cluj ! Ruptura a provenit de la neînțelegeri financiare.
Revenind la Titus Pop, acesta a lucrat ani de zile în primăria la Urbanism iar fiul său a ajuns arhitect șef al județului. Proiectul Transilvania Smart City a fost avizat de primărie iar primarul Boc a spus în diverse intervenții publice că totul este legal.
Jurnaliștii de la Actual de Cluj au reușit să obțină o declarație pe temă de la Adrian Gurzău:
„Eu mi-am asumat când l-am angajat (pe Titus Pop n.r.). De fapt nici nu e angajat direct în firma noastră, că avem un angajament cu firma pe care Titus Pop o deține. El este pensionar, a lucrat în Primărie și e un bun specialist pe partea de construcții. Mă interesa să lucrăm cu un specialist, dar el n-a avut nicio legătură cu procedura de autorizare a proiectului nostru în cadrul Primăriei. Dimpotrivă, Primăria nu ne-a ajutat cu nimic, doar blocaje întâmpinăm. Cineva are interes să transmită informații false, folosindu-se de numele unei instituții de stat, cu scopul de a sabota/îngropa un proiect de investiție. Vă spun în mod clar că niciun DNA n-a trecut pe la grupul nostru de firme, e o dezinformare, un fake”, a declarat Gurzău pentrul siteul citat.
Pe rețeaua socială Facebook a apărut un grup în care cei care au dat avansuri pentru viitoare apartamente din ”cartierul smart” își cer banii înapoi de la firma Realtopharma SA dar nu primesc răspuns de 3 luni.
Mai multe despre proiectul Transilvania Smart City citiți AICI
Ca lucrurile să fie și mai complicate, acum ceva timp și-au anunțat intrarea în afacerea TSC și omul de afaceri Maricel Păcuraru, patron Realitatea PLUS TV, Cozmin Gușă, consultant politic și Bobby Păunescu, co-acționar B1 TV!
Mai multe despre intrarea acestora AICI
Din informațiile Clujul Politic audierile la DNA vor continua.