March 29, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Google

Dan Petrescu a vorbit despre partida câştigată de CFR în derby-ul oraşului Cluj, contra Universităţii.

”Bursucul” a explicat şi gestul pe care l-a făcut la finalul partidei, când le-a arătat fanilor ”Şepcilor Roşii” patru degete, exact numărul de goluri marcate de echipa sa.

”Cred că a fost corect ce a zis Sabău, ei au fost perfecţi în meciul trecut, trebuiau să bată cu 4, 5 la zero pe Farul, care e pe primul loc. Astăzi am prins noi o zi mai bună, cred că 4-0 e un scor corect, mai puteam marca, am avut mai multe ocazii şi penalty ratat, ei au avut doar o ocazie. Într-un derby, când câştigi cu 4-0, ce pot să cer mai multe de la jucătorii mei?

Îi felicit şi bravo lor, s-a văzut că am avut o săptămână de pregătire, avem 51 de meciuri jucate, mi se pare extraordinar de mult. Nu a fost uşor pentru noi acest sezon, e singura dată când am avut o săptămână să pregătesc un meci şi cred că s-a văzut. Nu am avut niciodată timp, alte echipe se odihneau, se uitau la televizor la ce jucăm noi şi după jucau cu noi. Noi stăteam prin avioane, prin trenuri, nici nu mai ştiam de mine pe unde sunt. Foarte multe meciuri în acest sezon, s-a văzut, dar să marcăm 54 de goluri, cel mai bun atac din campionat fără un golgheter veritabil, înseamnă că avem un lot foarte bun.

Eu zic că fanii lui CFR au fost foarte buni, mi-a plăcut foarte mult de ei azi, aş vrea să fie aşa mereu, eu azi i-am auzit doar pe cei de la CFR Cluj. La cât sunt de înjurat pot să fac şi eu ceva, la câte m…primesc, măcar patru degete să arăt şi eu. Atât îmi permit şi eu, dacă zic ceva sunt certat, peste tot primesc m…peste tot! L-am întrebat pe al patrulea arbitru: ‘băi, dar xenofobie, rasism, nu mai e nimic aici?’ mă înjură toţi peste tot. Măcar patru, am arătat măcar patru, fanilor mei, să înţeleagă şi ei, măcar atât, am refulat şi eu puţin la cât de înjurat sunt la mine acasă, aici, să fiu înjurat aşa, vi se pare normal?

Aşa trebuie întrerupt meciul şi la mine, când mă înjură. Şi la Cristina Neagu s-a plâns, eu sunt înjurat de 6 ani aici non-stop peste tot, dacă m-aş fi plâns ce aş fi fost? Mie tot stadionul, nu doar 30 de spectatori, cât s-au luat de ea. Normal, să întrerupă şi să oprească, eu sunt nimeni? Am scos românii în stradă ca jucător şi ca antrenor am făcut rezultate. Şi să mă înjure toţi aşa. Unde e respectul pentru o legendă? Unde? Zero! În România e zero! Asta este realitatea, dacă vă place sau nu, vin la mine acasă şi mă înjură tot stadionul, doar nu ai mei, vorbesc de ăia de unde erau, nu galeria lui CFR.

Mie îmi place să se joace pe teren, dar măcar să dea avertizare. Ce am făcut eu pentru România ei nu au făcut, restul e istorie, e vrăjeală.

Am zis să se oprească puţin şi să se reia, doar să îi avertizeze să tacă. Eu ce să fac acum? Am şi eu un răspuns de dat, am zis, asta. (n.r. a arătat patru degete)

Sabău e un antrenor excelent, un om fantastic, e prietenul meu orice ar fi, sigur va salva echipa de la retrogradare, nu am ce să zic. Aş fi preferat să intrăm în play-off cu punctele pe care le avem, să nu se taie niciun punct, prefer să mi se lase punctele şi golaverajul. De ce în Liga 2 se face play-off şi nu se iau punctele şi aici se iau? Lasă să fiu eu pe locul 2 şi Farul pe primul loc.

Fanilor le dedic victoria, şi-au dorit foarte mult, pentru ei e special, cred că ei merită această victorie cel mai mult. Mie nu îmi place să mă bag prea mult la penalty-uri, asta am făcut mereu, nu prea mi-a ieşit, la început am zis să bată Janga, după aia Manea, apoi am zis să bată tot Janga, dar Cipi a venit, a luat mingea şi i-a dat-o lui Kras (n.r. Krasniqi), acum nu puteam să îi zic să nu bată, îi luam moralul de tot, a bătut şi a ratat, dacă vom mai avea penalty-uri e clar că Manea şi Janga vor fi cei care bat.

(n.r. Dacă Jo va fi în lot) Nu cred, nu cred că va fi în lot, nu e încă jucătorul CFR-ului, mâine poimâine vor fi zile decisive.

(n.r. Giovanni Becali a fost la meci, a venit cu oferte?) Da, pentru mine, la Real Madrid. E prima dată când a venit la Cluj, l-am văzut, nu îmi venea să cred, a venit la mine în birou, a fost agentul meu în toată cariera de fotbalist, a venit şi în China după mine, i-am zis să mai vină că rezultatul spune că mi-a adus noroc. El vine la meciuri, se bucură, nu are sens, e agent, are viaţa lui, dar mă leagă o relaţie de prietenie cu el de mulţi ani. Am glumit că a venit pentru mine. Eu nu am agent, dacă mai rămân la CFR nu am nevoie de agent”, a declarat Dan Petrescu, la conferinţa de presă de după meci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *