Circa 86.000 de elevi au rămas repetenţi în acest an, în contextul unui grad ridicat de abandon şcolar
O nouă statistică a Ministerului Educaţiei relevă un grad alarmant de abandon şcolar în toate judeţele României, cu mediul rural rămânând în continuare defavorizat în privinţa ratei brute de cuprindere în învăţământ, în special la nivel gimnazial.
În anul 2024, peste 86.000 de elevi din învăţământul preuniversitar au rămas repetenţi, urmând să repete clasa. Bucureştiul înregistrează cel mai mare număr de elevi repetenţi, cu 4.802 cazuri dintr-un total de peste 287.000 de elevi, potrivit Fanatik. Constanţa şi Braşov ocupă următoarele locuri în acest clasament, cu 2.424 şi, respectiv, 2.365 de repetenţi. Hunedoara se află la polul opus, raportând doar 81 de repetenţi în zona rurală dintr-un total de 7.208 elevi.
Rata de abandon şcolar variază considerabil la nivel naţional, de la 1,63% în mediul rural din Prahova până la 4,73% în mediul rural din Giurgiu. În Bucureşti, această rată se situează la 2,19%.
Statisticile arată, de asemenea, că numărul elevilor care părăsesc ţara pentru a studia în străinătate este de câteva ori mai mare decât al celor care abandonează cursurile. Această tendinţă contribuie la creşterea preocupărilor legate de accesul şi calitatea educaţiei în România, în special în zonele rurale.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata