Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, sâmbătă seară, după debutul său oficial pe banca tricolorilor, că România a făcut un meci foarte slab cu Muntenegru şi a afirmat că nu a venit la echipa naţională să-şi strice cariera, ci să facă performanţă.
“Clar că lucrurile nu au funcţionat. Nu ne-am angrenat fizic suficient. În prima repiză ne-am putut mişca, dar în a doua a pierdut claritatea, forţa fizică. Este o seară foarte proastă pentru noi.
Nu am venit să-mi stric cariera, ci să fac performanţă. Trebuie să ne asumăm toţi responsabilitatea. Ne simţim foarte prost, aşteptam alt angajament, altă energie. Dacă acum nu putem gestiona presiunea şi nu suntem responsabili, ne va fi foarte greu. E un joc negru, trebuie să-l analizăm şi să schimbăm lucrurile”, a spus Iordănescu la Prima TV.
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă seară, la Podgorica, cu scorul de 2-0 (0-0), de selecţionata Muntenegrului, în prima etapă a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor.Au marcat Mugosa ’66 şi Vukcevic ’87. Ambele goluri au venit după greşeli ale lui Chiricheş.