April 23, 2024
Get in touch with us

Basme foarte cunoscute, cum ar fi „Frumoasa si bestia” sau „Scufiţa Roşie” nu sunt creaţia unor scriitori moderni, sau provin din Evul Mediu, ci ar putea avea mii de ani vechime, odată cu apariţia omului modern, scrie într-un interesant articol site-ul sciencenews.org.

Un nou studiu cu privire la originile basmelor populare arată că multe dintre poveștile care credeam că ar fi invenții moderne sunt, de fapt, extrem de vechi, unele chiar datând din epoca de piatră. Cercetarea, care a fost publicată în „Royal Society Open Science”, sugerează că povești cunoscute precum „Frumoasa si bestia”, „Scufița Roșie” și „Rumpelstiltskin” („Cocoşatul”) au fost transmise din generație în generație de-a lungul a mii de ani.

Cercetătorii de la Universitatea Durham din Anglia şi de la Universitatea Nouă din Lisabona (Portugalia) şi-au bazat concluziile lor pe legăturile statistice între formularea utilizată în basmele populare și limbile comune ale oamenilor care au trăit în Europa antică și Asia. Cea mai veche povestire pe care ei au găsit-o, „Smith și diavolul”, ar avea peste 6000 de ani vechime!

Chiar și Frații Grimm, celebri pentru că au publicat în secolul al XIX-lea faimoasele lor basme, şi-au bazat munca lor pe poveşti transmise din generațiile anterioare.

P.S. Părerea mea e că multe din basmele şi legendele pe care le avem astăzi îşi au originea în întâmplări adevărate din istoria îndepărtată a Terrei, aşa că ar trebui să le acordăm mult mai multă importanţă. De exemplu, în basmele în care apar „dragoni”, aceştia chiar au existat în trecutul omenirii şi s-ar putea să fie extratereştrii de pe steaua Sirius, aşa cum spuneam într-un articol (Dragonii din legende sunt de fapt extratereştrii de pe Sirius care au coborât pe Pământ pentru a împărtăşi din înţelepciunea lor oamenilor).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *