Pentru majoritatea cinefililor, el rămâne, evident, sinonim cu Zorba Grecul, țăranul acela din Grecia dionisiacă, însorită, sălbatică și înțeleaptă în hedonismul ei, grecul acela care trăiește clipa ca și cum ar fi ultima.
Personajul din romanul lui Nikos Kazantzakis s-a lipit atât de tare de actorul care l-a jucat, că ficțiunea a devenit inseparabilă de o realitate care, oricum, nu prea mai interesează. Zâmbetul ironic, privirea directă, bonomia omniprezentă – toate rămân în istoria postumă a unui artist căruia, așa cum nu i-a plăcut să ia lecții, nu i-a plăcut nici să dea lecții. De niciun fel.
În culmea gloriei, actorul în plină maturitate, răsfățat al cineaștilor și al publicului, îl descoperă, îl joacă și îl iubește pe Zorba Grecul. An de neuitat, an după care nimic n-a mai fost la fel, 1964, anul în care a rulat prima dată pe ecrane filmul lui Michael Cacoyannis, care i-a adus lui Anthony Quinn încă o nominalizare la Oscar, i-a consolidat puterea și, odată cu ea, și frica nemărturisită decât la sfârșitul vieții: „N-aș fi putut să-l joc pe Zorba, dacă n-aș fi făcut psihanaliză înainte. Zorba are un mesaj pentru noi. Ne spune: Nu vă fie frică de eșec! Or, pe mine eșecul mă îngrozea.”
Dansul hipnotic al lui Zorba, grecul care-l inițiază pe tânărul rezervat în arta bucuriei, va rămâne în patrimoniul marilor creații cinematografice și în selecția personală a milioane de spectatori și telespectatori.
Iar Anthony Quinn va rămâne el însuși Zorba Grecu ….cea mai frumoasa amintire pentru noi toti.
