Andrei Marius Drăgan, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în camera de gardă a spitalului din Târgu Jiu, după ce medicul chirurg de serviciu a refuzat să-l opereze, a fost condus pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc în comuna Scoarța, satul său natal.
Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, a fost o zi de doliu pentru familia lui Andrei, adolescentul de 16 ani care a pierdut lupta pentru viață la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Băiatul, ajuns în stare gravă la camera de gardă din cauza unei peritonite, nu a fost operat de medicul de gardă, Valentin Neagu, care a invocat faptul că nu este medic pediatru și a solicitat transferul acestuia la un spital din Craiova.
Sursa foto Google
Bianca (28 de ani), sora mai mare a lui Andrei, care l-a îngrijit de mic, a făcut tot posibilul pentru a-l convinge pe medicul de gardă să efectueze operația. Din păcate, adolescentul a murit înainte ca ambulanța să-l transporte la spitalul din Craiova. Medicul de gardă, chirurgul Valentin Neagu, a fost sancționat cu o amendă de 3000 de lei de către DSP Gorj pentru refuzul de a-l opera. Ancheta în acest caz este încă în desfășurare.
Bianca, sora lui Andrei, a povestit cu durere cum a implorat medicul să-i salveze fratele: „L-am rugat, domnule doctor, vă rog frumos, băgați-l în operație, operați-mi copilul!”. Însă, chirurgul Valentin Neagu a refuzat, spunând că nu este de competența lui. „Era o asistentă care plângea și parcă îmi spunea din ochi: Ia copilul, fă ceva, că aici moare”, a mărturisit aceasta pentru Digi24.
Andrei, adolescentul de 16 ani care a murit de peritonită, a fost înmormântat
Astăzi, familia, rudele și prietenii l-au condus pe Andrei pe ultimul drum. Adolescentul a fost îngropat în cimitirul din satul natal, comuna Scoarța, județul Gorj. Sora lui, care i-a fost mamă și tată după ce părinții lor au murit într-un accident rutier, a fost copleșită de durere.
Cazul lui Andrei a emoționat întreaga comunitate locală, unde băiatul era cunoscut ca fiind calm, vesel și mereu cu zâmbetul pe buze. Sute de localnici au participat la ceremonie pentru a-i aduce un ultim omagiu.
„L-am cunoscut pe Andrei pe vremea când lucram la un anumit loc de muncă. Am avut ocazia să-l am alături în mașină și pot spune că era un băiat extraordinar. Calm, mereu în lumea lui, dar vesel și curios, punea mereu întrebări. Ar fi putut fi salvat, însă incompetența sistemului medical din România și-a spus din nou cuvântul, ignorând dorința sorei și a familiei sale,” a declarat un fost coleg al lui Andrei.
„Viața nu a fost deloc ușoară pentru el. A supraviețuit accidentului în care părinții lui au murit și a rămas alături de sora lui. Era un băiat cuminte, liniștit. Dumnezeu își ia mereu lângă El oamenii liniștiți. A fost ca un înger,” a adăugat un localnic.
Sursa foto Google