Un pescar britanic a prins, într-un lac din Franța, unul dintre cele mai mari exemplare de pești aurii din lume. Potrivit Daily Mail, e vorba de un crap-koi, eliberat în urmă cu aproximativ 20 de ani într-un lac din Franța. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com A fost prins unul dintre cei mai mari pești aurii din lume. E un crap-koi supranumit „Morcovul” Pescarul care a prins peștele de aproape 30 de kg, supranumit „Morcovul”, este Andy Hackett.
Bărbatul, care a eliberat peștele după ce s-a fotografiat cu el, a povestit că a avut nevoie de aproximativ 25 de minute ca să aducă peștele la mal.Peștele este o specie hibridă de crap din piele și koi și se crede că este al doilea ca mărime de acest tip capturat vreodată.„Întotdeauna am știut că Morcovul este acolo, dar nu m-am gândit niciodată că îl voi prinde. Știam că este un pește mare când mi-a luat momeala și a mers dintr-o parte în alta și în sus și în jos cu ea. Apoi a ieșit la suprafață la 30 sau 40 de metri și am văzut că era portocaliu. A fost genial să-l prind, dar a fost și pur noroc”, a declarat pescarul, citat de Daily Mail.Managerul lacului în care a fost prin peștele, Jason Cowler, a spus: „Am introdus Morcovul în urmă cu aproximativ 20 de ani, ca ceva diferit pe care să-l pescuiască clienții. De atunci a crescut și a crescut dar nu iese des”.