Valeriu Stoica: Povestea impresionantă a avocatului cu două copilării, de la sat la Capitală..

Valeriu Stoica: Viața fascinantă a avocatului cu două copilării, de la satul natal la București.

Cine este Valeriu Stoica dincolo de funcția care l-a consacrat ca ministru al Justiției între 1996-2000? Dacă nu sunteți familiarizați cu scena politică, aflați că Valeriu Stoica, avocat de renume, are o poveste de viață demnă de un film, potrivită pentru un documentar Netflix. Născut la țară, al 11-lea copil al familiei, a fost crescut și educat la București după ce a fost adoptat de rude. Valeriu Stoica este, în esență, omul a două copilării.

Valeriu Stoica, fost ministru al Justiţiei în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu, a trăit mereu între contraste. A copilărit la sat, într-o familie numeroasă, muncind la câmp, dar s-a format într-un alt mediu, în elegantul cartier Cotroceni din Bucureşti.

Fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, povestea într-un interviu pentru Adevărul cum a fost adoptat de un văr al mamei sale și cum a descoperit Bucureștiul. Ajuns la vârful carierei politice, ca ministru al Justiției în anii ’90 și președinte al Partidului Național Liberal, Stoica a decis să se retragă complet. „Când intri în jocul puterii, trebuie să ai forța de a nu te lăsa cucerit de ea”, explică avocatul decizia sa de a ieși din scenă.

Cunoscutul avocat, profesor și politician Valeriu Stoica își amintește cu emoție primii ani de viață și lecțiile învățate de la cele două perechi de părinți: cei biologici și cei adoptivi. „Conform actelor de stare civilă, m-am născut în București, la 1 octombrie 1953, din părinți Marin și Maria Stoica. Însă certificatul meu de naștere a fost emis abia în 1961, pe baza unui act de înfiere. De fapt, m-am născut la 1 octombrie 1953, nu în București, ci în comuna Tufeni, care atunci aparținea regiunii București, raionul Drăgănești-Olt, iar astăzi face parte din județul Olt. Am copilărit acolo timp de 8 ani, cea mai frumoasă perioadă a vieții mele.”

Am fost al 11-lea copil. Tatăl meu, din prima sa căsătorie, a avut șase copii, dar a rămas văduv în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mama, la rândul ei, a avut doi copii din prima căsătorie, însă a devenit văduvă tot în perioada războiului, soțul ei pierzându-și viața în bătălia de la Stalingrad (1942-1943). Cei doi copii au fost concepuți în cele două permisii pe care le-a avut soțul ei în timpul războiului. Ulterior, mama s-a recăsătorit cu tatăl meu, care era cu 18 ani mai în vârstă decât ea.

Un văr de-al mamei, care nu avea copii, își dorea de mult timp să mă adopte. Mama s-a opus mereu, însă, când a realizat că situația dificilă de atunci nu avea șanse să se îmbunătățească, a cedat și a acceptat. De aceea, în certificatul meu de naștere apare că sunt născut în București în 1953, deși, în realitate, m-am născut la Tufeni”, a povestit Valeriu Stoica.

Cum a reacționat copilul Valeriu Stoica când a aflat că a fost adoptat? El își amintește cum, în acel moment, i s-a deschis perspectiva unei noi lumi. Cu mintea de copil, era entuziasmat de ideea unei noi familii. Și așa a fost: copilul crescut la țară a ajuns în București, un oraș mare care, deși impresionant, nu l-a intimidat pe băiatul de șase ani.

Această plecare a avut loc cu consimțământul meu. Pe de o parte, curiozitatea de a descoperi o altă lume m-a stimulat. Recunosc că eram extrem de curios. Nu știu dacă vă puteți imagina ce înseamnă, pentru un copil de 6-7 ani crescut la țară, perspectiva unui mare oraș. Se spunea atunci că la București umblă câinii cu covrigi în coadă. Iar când întâlneai pe stradă un bărbat sau o femeie îmbrăcați în haine de sărbătoare, întrebai: „Ce faci, mergi la Paris?”

În mintea mea, când auzeam această frază, consideram că Parisul nu era un loc real, ci o noțiune de ficțiune care evidenția contrastul dintre situația satului – așa cum era el pe atunci – și îmbrăcămintea de sărbătoare a persoanei căreia îi adresam întrebarea. Așadar, am acceptat să vin la București, într-o nouă familie, dornic să cunosc orașul. Pot spune că am fost norocos să am părinți adoptivi care m-au iubit foarte mult și care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru mine.

Pentru că am locuit în Cotroceni, așteptările mele au fost atât împlinite, cât și depășite. Totuși, este adevărat că am schimbat o situație care implica persecuția unei categorii sociale cu una care presupunea privilegierea unei alte categorii sociale”, a mai spus Valeriu Stoica.

El este căsătorit de 43 de ani și are o fiică. În trecut, Valeriu Stoica a mărturisit că poezia, marea sa pasiune, l-a ajutat să o cucerească pe soția sa acum 43 de ani. Împreună au o fiică, Andreea, care i-a urmat pașii, devenind și ea avocat.

Valeriu Stoica este partener fondator al Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, unde, împreună cu soția sa, Cristiana Irinel Stoica, a dezvoltat în ultimii ani una dintre cele mai importante firme de avocatură din România, specializată în litigii civile și comerciale.

„Am urmat pașii părinților mei. Îmi amintesc că, fiind mică, eram fascinată de poveștile pe care le auzeam acasă. Pe măsură ce am crescut, mi-am dorit să devin regizor și chiar realizam filme de familie de ziua fiecăruia dintre noi. Ne costumam, ne jucam rolurile și apoi râdeam copios când ne uitam la film”, povestea Andreea Micu într-un interviu.

În liceu, după lungi discuții cu tatăl său, „care știa mai multe despre mine decât știam eu însămi”, Andreea a decis să renunțe la regie pentru avocatură. A avut inițial ezitări, deoarece regia rămăsese în mintea ei, dar pe măsură ce studia, a realizat că avocatura este o profesie frumoasă, care deschide porți către alte domenii: „Astăzi colaborez cu părinții mei în afaceri și în avocatură; cu tata pledez, iar cu mama lucrez în consiliere juridică.”

În plus, Valeriu Stoica este și un bunic fericit, fiica sa dăruindu-i doi nepoți.

Cum și-a pierdut Valeriu Stoica credința în Dumnezeu și cum și-a regăsit-o?

Întrebat despre pierderea credinței sale, Valeriu Stoica recunoaște că a fost influențat de educația din școală, dar mai târziu și-a regăsit credința, iar acel moment a fost pe 21 decembrie 1989. „Mi-am pus o întrebare naivă, copilărească: „Cine l-a făcut pe Dumnezeu?” Aceasta nu este o întrebare care ar trebui să apară în discuțiile despre credință. Totuși, influențat de educația din școală, am ajuns să-mi pierd credința. Mi-am redobândit credința în Dumnezeu în 21 decembrie 1989. Cei care nu au credință în Dumnezeu au două opțiuni: fie să-L înlocuiască cu altceva, fie să trăiască fără niciun sistem de valori sau scop, rătăcind prin viață. Eu nu am făcut parte din a doua categorie. L-am înlocuit pe Dumnezeu cu cărți și prieteni, dar nu înțelegeam, pe atunci, dimensiunea mistică a acestor relații; era un surogat. Dumnezeu nu poate fi înlocuit, iar înlocuitorii sunt doar iluzii. Totuși, nu pot nega că am găsit un echilibru în cultură în perioada în care renunțasem la credință”, a mai declarat Valeriu Stoica pentru Adevărul.

Vinul, una dintre pasiunile lui Valeriu Stoica

În 1997, soția lui Valeriu Stoica a reușit să recupereze proprietatea familiei din podgoria Drăgășani, un conac înconjurat de vii, pe care ulterior l-au transformat într-un domeniu viticol. „Ne-am dorit să continuăm o poveste de familie începută în 1927. Atunci, străbunicii soției mele, Maria și Iancu Râmniceanu, ofițer al Armatei Române numit de Ionel Brătianu, au cumpărat un conac în stil neoromânesc în Drăgășani, înconjurat de vii. De la recuperarea terenului în 1997, am dorit să readucem la viață acest domeniu viticol, dar nu am avut atunci timp și nici resurse financiare.

Abia în 2007, după zece ani, am început restaurarea vechii case de familie, construirea cramei și replantarea viței-de-vie. În sufletul meu, am fost mereu un podgorean, deoarece, fiind născut la țară, părinții mei aveau și un mic petic de vie. Am participat la toate muncile agricole: am fost la arat, semănat, secerat, treierat, săpat porumbul și, desigur, la culesul viei. Acele muncile erau legate de ritmurile cosmice, iar echilibrul meu sufletesc se bazează, într-o mare măsură, pe amintirile acelei perioade”, mărturisește Valeriu Stoica.