Valentin Silaghi clujeanul neaoș născut în comuna Bobâlna medaliat cu bronz la JO de vară din 1980 de la Moscova

Marele campion Valentin Silaghi care alături de alți mari boxeri au pus Clujul și România pe harta internațională a sportului cu mănuși.

Valentin Silaghi, a ales o carieră în Germania, unde a devenit antrenor al Lotului naţional de box și a cunoscut succesul.
Silaghi a concurat ultima dată pentru România, în 1982, la Campionatul Mondial de box din Germania, de unde nu a mai revenit în țară.
Valentin Silaghi a copilărit în satul clujean Blidăreşti, comuna Bobâlna, a urmat cursurile Şcolii Pofesionale Armătura, perioadă în care a şi început activitatea sportiva sub atenta îndrumare a antrenorului Ioan Botezan. ”Ioan Botezam a fost atât antrenor cât şi tată pentru mine”, își amintește marele campion Valentin Silaghi.
În 1974-1975, Silaghi a devenit campion naţional la box, iar în 1980 a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova.
După Campionatul Mondial de box din Germania din 1982, unde nu a luat nicio medalie, el refuzat să se mai întorcă în ţară şi s-a stabilit acolo.
”După ce m-am stabilit în Germania, m-am legitimat la clubul sportiv Bayer Leverkusen. Acolo am fost respectat atât ca om cât şi ca sportiv”, adaugă Silaghi.
La încetarea carierei sportive, Silaghi a devenit antrenorul lotului naţional de juniori al germaniei, iar din anul 1990 a devenit antrenorul principal al lotului naţional de box.
Valentin Silaghi a fost cel care l-a antrenat şi îndrumat pe Mihai Leu spre cariera de boxer. ”Valentin Silaghi m-a ajutat si m-a îndrumat pe drumul cel bun. Când am ajuns în Germania Silaghi mi-a oferit tot spijinul. Am mâncat şi am dormit la el acasă”, ne-a povestit Mihai Leu, campion mondial.

Cu emoție în glas că oriunde s-a dus în lumea largă și a povestit că vine din inima Ardealului, județul Cluj, a fost bine primit. ”Am umblat mult prin lume și mi-am dat seama clar de un lucru, ardelenii sunt foarte bine priviți. Este vorba despre seriozitatea asta a noastră. Nu ne-am făcut de baftă niciunde în lume”, a spus Valentin Silaghi. 

Valentin Silaghi este un exemplu de reușită demn de urmat.

Să rememorăm interviul acordat de Valentin Silaghi publicației GSP.RO în 2012 cu ocazia JO de la Londra

https://www.gsp.ro/sporturi/jo-2012/valentin-silaghi-fost-medaliat-la-jo-moscova-80-acum-antrenor-al-germaniei-in-nici-un-loc-din-lume-nu-vezi-atitia-oameni-fericiti-ca-in-satul-olimpic-349137.html

“Destinul meu s-a schimbat în 1982, cînd am ajuns în Germania şi am pierdut trenul la întors acasă. De fapt, venisem cu avionul, dar nu ştiu cum, la întors, am ajuns la tren şi l-am ratat”

“Am rămas la Munchen după ce, la o gală în România, am avut o revelaţie. Boxam pentru Dinamo şi aveam grad de miliţian. M-am uitat la tribune şi m-am gîndit: «Bă, tu o să ajungi să-i baţi degeaba pe ăştia care te aplaudă». Şi am plecat din ţară”

– Întotdeauna aţi fost atît de optimist?

– Eu sînt copil de ţărani din Bobîlna care la 15 ani a plecat să facă şcoala profesională la Cluj. La 23 eram campion european de două ori şi luam medalie la Olimpiadă, la 25 munceam în fabrică în Germania, iar acum, la 55, antrenez Germania la box, lot pentru care am adus şi eu cîteva medalii bune! De ce să nu fiu optimist?

– Toţi avem momente grele. Ale dumneavoastră care au fost?
– La 25 de ani am rămas de capul meu în Germania. Nu aveam pe nimeni aici, familia nu m-a putut urma, s-a ales praful de căsnicia aia. La nemţi, am lucrat în fabrică şi abia apoi am continuat să fac box şi să antrenez, ceva mai tîrziu.

“Primii ani în Germania au fost grei de tot. Atunci am înţeles că nu e suficient să locuieşti într-o ţară frumoasă. Trebuie să-ţi faci singur viaţa frumoasă”

– Cînd aţi ajuns antrenor la lotul Germaniei?
– Prima oară în 1983. Dar numai în foartele scurte perioade de pregătire centralizată. Apoi au văzut că am rezultate, nemţii îţi oferă încredere pe o bază, şi am ajuns din antrenor secund antrenor principal. La 1 iunie 1990 am devenit antrenor federal.- Sînteţi plătit bine?
– Nu. Antrenorii de loturi naţionale nu sînt plătiţi bine în Germania, de aceea nici nu sînt nişte posturi extrem de căutate. Cîştig cam cît un maistru într-o fabrică. Iar preţul plătit e mare. Pentru că programul e mereu altul şi pentru că sportul te face diferit, devii greu de suportat pentru cei din jur. Eşti mereu cu gîndul la sportivi, la probleme.

“Am avut trei soţii şi ultimele două, o nemţoaică şi o tunisiancă, mi-au spus acelaşi lucru: eşti bun, dar mai stai şi pe acasă că altfel te părăsim. Şi m-au părăsit”

– Cum vi se pare boxul românesc?
– Amatori sau profesionişti?

– Ambele.
– Cu amatorii am legături de mulţi ani. Loturile au venit să se pregătească la noi, lîngă Koln. Dar acum n-au mai făcut aşa, înainte de Londra. M-am simţit cam aiurea, ca să fiu sincer, avem condiţii bune, vin marocani şi nu vin românii mei. În fine.

– Bute?
– Excelent boxer şi superbăiat! Lucian e un om de calitate.

– Vaştag?
– Dacă trecea la profesionism, Feri devenea mare de tot. La Atlanta făceam parte din echipa de antrenori a Germaniei cînd Markus Beyer l-a învins, dar adevărul e mai complicat. Întîi că toţi marii boxeri fac un prim meci mai reţinut, pînă îşi dau drumul. Şi Feri aşa a făcut. În al doilea rînd, jocurile se pregătiseră pentru un kazah pe care Feri îl bătea pe unde îl prindea. Aşa că l-au defavorizat pe Vaştag în faţa lui Beyer şi apoi pe Beyer în faţa kazahului!

– Se mai fac astea şi acum?
– Nu comentez. Lumea boxului e complicată.

– Şansele lui Juratoni aici, la Londra?
– Nu ştiu ce să spun. E foarte greu pentru băiat, deşi e talentat.

Apare medicul lotului de box al Germaniei. Rîde de colegul său. “Vorbeşte mult, aşa-i?! Vă termină caietul dacă vă ţine la poveşti”. “Îmi place mult aici”, spune Silaghi. “Uitaţi-vă în jur, în nici un loc din lume nu vezi atîţia oameni fericiţi. Dacă opreşti pe oricine, va vorbi cu tine, va face glume. În nici un oraş din lume nu se întîmplă asta, nu e lumea astfel de prietenoasă”.