Tudor Gheorghe critică dur maneliștii: „Nu mai e muzică…”
Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști și compozitori din România, a făcut recent declarații controversate despre lumea muzicală contemporană, criticând dur manelele și evoluția acestui gen muzical. La vârsta de 78 de ani, trubadurul continuă să umple sălile de concert și rămâne o voce importantă în peisajul muzical românesc.
Invitat la podcastul lui Damian Drăghici, Tudor Gheorghe a vorbit deschis despre manele
În cadrul unui podcast găzduit de Damian Drăghici, Tudor Gheorghe și-a exprimat opinia despre câțiva dintre cei mai cunoscuți interpreți de manele, inclusiv Adi Minune, Florin Salam și Vali Vijelie.
„Eu ascult și manele. Nu mă deranjează, sunt niște copii formidabili, niște glasuri excepționale. Adrian Minune este un glas remarcabil. Florin Salam e special, Vali Vijelie mai puțin. Vorbesc despre copiii de la început, care au început cu manelele, după aceea au degenerat. S-au schimbat și temele, chipurile alea cu silicoane, cu bani aruncați, nu mai e muzică… Na, na, na. Găsiseră ritmul ăsta. Maneaua n-au inventat-o ei. Turcismele, muzica orientală, cum să spun, frumoase. Ușor, prin vulgarizare, prin obsedanta temă ‘anii, banii și dușmanii’… Trei cuvinte sunt”, a declarat Tudor Gheorghe.
Adi Minune a debutat cu o piesă de-a lui Tudor Gheorghe
Interesant este că Adi Minune, despre care Tudor Gheorghe a avut cuvinte de laudă, a debutat pe scenă în 1980 cu o melodie a trubadurului.
„Am ieșit în fața clasei și am cântat o melodie de-a lui Tudor Gheorghe, intitulată ‘Acolo este țara mea’. Am fost aplaudat îndelung de toți colegii mei… Deci, la doar 6 anișori s-a descoperit că am aptitudini muzicale. Din acel moment am participat la toate activitățile școlare și la Cântarea României ca prim-solist. Elevii din clasele V-VIII mă chemau la toate banchetele. În aceeași perioadă, bunicii mei, Niculina și Vasile, care se trag tot din familii de lăutari, mi-au cumpărat un acordeon și m-au dus la un profesor de muzică, domnul Sfântu, iar mai apoi la domnul Florian”, a povestit Adi Minune pentru impact.ro.
Tudor Gheorghe rămâne un critic vehement al direcției în care a evoluat muzica manelelor, subliniind necesitatea de a păstra autenticitatea și calitatea în muzică.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.