Circulația pe strada Eroilor din Florești se desfășoară normal, în acest moment fiind făcute doar ultimele finisaje, potrivit primarului comunei, Bogdan Pivariu. Acesta a anunțat și că în zilele următoare va fi desemnat câștigătorul licitației pentru zona Terra.
Se fac ultimele retușuri pe strada Eroilor din Florești care a fost lărgită la trei benzi de circulație.
Strada Eroilor din Florești este gata
„S-au trasat mare parte din marcaje și se lucrează și astăzi. De asemenea, se plantează pomi și gard viu. Vor fi peste 150 de copaci plantați.Mai trebuie puse echipamentele de suprailuminare la trecerilor de pietoni, dar în acest moment strada este dată țn folosință 100%”, a declarat, joi, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, la ZiuaLive.
Bogdan Pivariu a precizat că și timpii în trafic ai autobuzelor CTP s-au îmbunătățit odată cu darea în folosință a străzii Eroilor.
Anunțul primarului Bodan Pivariu despre zona Terra
Bogdan Pivariu a declarat că în următoarle zile va fi desemnat câștigătorul licitației pentru lucrările din zona Terra. Acestea vor dura 11 luni pentru că, spune primarul, este o lucrare amplă.
În urma acestor lucrări va dispărea gardul din mijlocul drumului Dumitru Mocanu, dar va apărea și o nouă stradă, Dumitru Mocanu 2.
Acest proiect prevede lărgirea străzii Dumitru Tăuțan și a unei părți a străzii Dumitru Mocanu pentru a oferi acces vehiculelor către cartierul Terra și către noile dezvoltări din zona străzii Urușagului și Șesul de Sus, lărgirea străzii Dumitru Mocanu, spre DN1, dar și lărgirea străzii Petuniei pentru asigurarea unui acces corespunzător către noul sector al străzii Dumitru Mocanu.