Șoferul care l-a accidentat mortal pe fiul lui Marcel Țenter, Radu, a fost condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, cu suspendare.
Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca s-a pronunțat în urmă cu câteva zile în cazul în care fiul antrenorului de baschet masculin Marel Țenter, Radu, a fost lovit mortal de o mașină în timp ce traversa Calea Moților, în martie 2019. Instanța a reținut că tânărul se afla sub influența alcoolului și a fost vinovat în pondere de 80% de producerea accidentului, dar șoferul care l-a accidentat mortal a fost vinovat la rândul său 20%, astfel că a fost condamnat la închisoare, cu suspendare; mama victimei a cerut despăgubiri morale de 70.000 de euro, din care a primit 20%.
Șoferul a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, suspendată sub supraveghere pe o durată de doi ani. I s-a reținut în culpă că, deși victima traversa ilegal, șoferul avea cu 5 km/h peste limita legală de viteză, de 50 km/h.Din datele de la dosar se arată că accidentul a avut loc în 3 martie 2019, în jurul orei 18.10. Șoferul conducea pe Calea Moților înspre Calea Mănăștur, şi ajungând în dreptul imobilului cu nr. 110, l-a surprins și accidentat pe numitul Radu Țenter, care în calitate de pieton s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, de la stânga spre dreapta potrivit sensului de deplasare al mașinii, prin loc nepermis, nemarcat şi nesemnalizat corespunzător cu marcaje şi indicatoare cu semnificaţia ”Trecere pentru pietoni” şi fără a se asigura în prealabil în mod corespunzător.
Acesta a decedat la fața locului în urma vătămărilor suferite. Vizibilitatea era bună, carosabilul era uscat, iar șoferul nu a văzut victima pentru că, potrivit propriilor declarații, se uita în oglinda retrovizoare cu intenția de a schimba banda de circulație, de pe banda 2 pe banda 1, pornind pe loc de la semafor.În acest timp, sensul de mers spre centrul orașului era ocupat cu vehicule, inclusiv un autobuz. Victima a pornit de pe trotuarul de pe partea stângă a sensului de mers al inculpatului, îndreptându-se spre trotuarul din partea dreaptă a sensului de mers al inculpatului.
Fiind aglomerat sensul de mers pe care îl traversa, acesta a ajuns la axul drumului, fără a putea fi observat de pe sensul de mers al inculpatului. Acesta este momentul stabilit prin raportul de expertiză criminalistică drept momentul când s-a ivit starea de pericol. În acest moment, inculpatul privea în oglinda retrovizoare, intenţionând să schimbe banda de deplasare. Pietonul, şi-a continuat deplasarea, pătrunzând pe banda de deplasare a mașinii conduse de inculpat, timp în care inculpatul nu l-a observat. Impactul s-a produs la limita dintre benzile de deplasare nr 2 şi nr 1.Șoferul a fost trimis în judecată, deși accidentul s-a produs după ce victima s-a angajat în traversare neregulamentară, pentru că mașina avea o viteză superioară celei legale – cu cinci kilometri pe oră. Mai exact, raportul de expertiză de la dosar a arătat că viteza de deplasare a autovehicului la momentul impactului a fost stabilită la limita de 55 km/h, în condițiile în care viteza legală de deplasare în localitate este de 50 km/h. În acest context șoferul a declarat că se deplasa cu aproximativ 40 km/h caz în care, dacă șoferul ar fi fost atent în față și nu în oglinda retrovizoare, ar fi putut evita accidentul. ”Luând în considerare timpul până la momentul impactului, s-a stabilit că datorită vitezei de deplasare de 55 km/h, inculpatul nu putea evita producerea accidentului. Raportat la această variantă discutată, instanţa reţine că viteza legală de deplasare în localitate este de 50 km/h, iar inculpatul a condus cu viteză superioară, existând culpa sa în săvârşirea faptei”, a conchis instanța.În ceea ce priveşte împrejurările concrete ale faptei, instanţa a dat valoare de circumstanţă atenuantă judiciară împrejurărilor că victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, că a traversat prin loc nemarcat, prin loc nepermis, fără o asigurare corespunzătoare, creând pericol în trafic, încălcând, la rândul său, normele legale de participare la trafic. Totodată s-a avut în vedere că inculpatul este integrat în societate, că, în cursul urmăririi penale, a recunoscut comiterea faptei. S-a luat în considerare și decesul victimei după patru zile, moartea acestuia fiind violentă.
Victima a traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aşa cum reiese din procesul verbal de cercetare la faţa locului. Totodată, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie al IML Cluj victima a avut o alcoolemie de 0,83 g/l în sânge; s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, nemarcat, fără să se asigure suficient pentru a nu produce o stare de pericol pentru sine şi pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier, a apreciat instanța.Instanţa a reținut culpa victimei în producerea accidentului, în proporţie de 80%. Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, capacitatea acesteia de a percepe traficul a fost diminuată, victima devenind un pericol pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier. Această stare a fost agravată prin traversarea străzii prin loc nepermis, aglomerat – pe banda de circulaţie spre centrul oraşului se aflau alte vehicule, scăzând posibilitatea de a fi observată în trafic.
Decizia a fost luată în 28 decembrie și poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare. Mai jos soluția instanței, pe scurt:
Sursa: https://actualdecluj.ro/soferul-care-l-a-accidentat-mortal-pe-fiul-lui-marcel-tenter-radu-a-fost-condamnat-la-inchisoare-pentru-ucidere-din-culpa-cu-suspendare-victima-avea-alcoolemie-de-083-g-l-in-sange/