O italiancă de 103 ani a fost surprinsă conducând noaptea târziu, fără asigurare și cu permisul expirat, în timp ce se îndrepta spre niște prieteni lângă Ferrara, în regiunea Emilia-Romagna. Ce a urmat a fost o poveste demnă de împărtășit nepoților.
La ora 1:00 (2:00, ora României), în noaptea de duminică spre luni, Carabinierii au primit un apel care semnala un vehicul circulând periculos prin centrul orașului Bondeno, o localitate cu 13.000 de locuitori din Emilia-Romagna, relatează AFP.
Patrula Carabinierilor, sosită la fața locului, a găsit vehiculul în cauză. “Surpriza a fost mare când au descoperit anul nașterii șoferiței: 1920, ceea ce înseamnă că are peste 103 ani, dar este încă capabilă să urce în mașină și să conducă la Bondeno pentru a se întâlni cu prietenii”, se menționează în comunicatul poliției italiene.
Sursa foto Google
Având în vedere ora târzie, centenara Giuseppina Molinari, cunoscută sub numele de Giose, care locuiește în regiune și conducea cu un permis expirat de doi ani, “era dezorientată și continua să circule pe aceleași străzi”, conform declarațiilor Carabinierilor.
Șoferița de 103 ani nu se lasă: “Îmi voi cumpăra o Vespa.” În Italia, șoferii cu vârsta de peste 80 de ani sunt obligați să facă o vizită medicală la fiecare doi ani pentru a-și reînnoi permisul de conducere. Pensionara curajoasă a fost amendată și dusă înapoi acasă de către Carabinieri.
Totuși, ea nu s-a resemnat să rămână acasă după această aventură. “Îmi voi cumpăra o Vespa sau un scuter,” a declarat ea pentru ziarul local „La Nuova Ferrara”.
Până atunci, centenara celibatară va merge la cunoscuți cu bicicleta. Povestea acestei doamne dinamice a stârnit simpatia primarului din Ferrara, Alan Fabbri, originar din Bondeno. “Eu îi voi oferi lui Giose o medalie, nu o amendă (…). O asemenea forță interioară nu este un lucru obișnuit și îmi dă speranțe în legătură cu propria mea bătrânețe,” a scris el pe Facebook.
Sursa foto Google