Fiscalitatea imensă, printre cele mai ridicate din lume în anumite perioade, a avut un rol crucial în disparitățile de dezvoltare dintre Țările Române și restul continentului, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea. Impozitele excepțional de mari au contribuit la menținerea populației în sărăcie extremă timp de secole, fără ca banii colectați să fie direcționați către investiții. Astfel, în 1866, când Carol I a preluat tronul în Principatele Unite, s-a confruntat nu doar cu cea mai săracă populație din Europa, ci și cu țara cu infrastructura cea mai primitivă.
Decalajul a fost redus parțial până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar a crescut din nou semnificativ în perioada comunistă. România a început să recupereze distanța față de restul Europei odată cu aderarea la Uniunea Europeană, dar impozitele au rămas printre cele mai ridicate de pe continent.
Începând cu secolul al XVI-lea, s-a observat un decalaj accentuat între Țările Române, în special cele extra-carpatice (Tara Românească și Moldova), și Europa Centrală și Apuseană, în special pe plan economic. Cauzele acestei discrepanțe au fost multiple, incluzând amplasarea în afara rutelor comerciale majore, urbanizare scăzută, lipsa bisericilor similare celor din Occident, populație numeric redusă, conflicte între marile puteri, influența otomană și nivelul excesiv de înalt al impozitelor.
La 1600, locuitorii Țării Românești plăteau al doilea cel mai mare impozit din lume. Spre deosebire de alte țări, impozitele erau foarte mari în Țara Românească și Moldova, contribuind la condiții de viață precare. De exemplu, la 1600, un englez plătea de 8 ori mai puțin impozit decât un muntean și de peste 6 ori mai puțin grau. Populația era forțată să-și vândă produsele pentru a plăti impozitele masive, ceea ce a dus la sărăcia extremă.
Secolul al XVI-lea a marcat tranziția către un sistem cu fiscalitate ridicată, determinat de plățile politice către Imperiul Otoman. Această fiscalitate excesivă a avut consecințe semnificative, printre care comercializarea forțată a unei părți din producție și chiar a avuției acumulate. Fiscalitatea enormă a distrus societatea românească, provocând un regres masiv și amplificând procesul de rumanizare, adică dependența de boieri și marii proprietari ecleziastici.
Această lovitură asupra populației a afectat puterea de cumpărare exact într-o perioadă în care comerțul devenise principalul motor de dezvoltare. Așadar, în timp ce restul lumii intra în modernitate, Țările Române urmau drumul invers. Impozitele mari au forțat populația într-o sărăcie extremă, iar efectele au inclus scăderea capacității de cumpărare într-o perioadă crucială pentru dezvoltarea economică.
Această situație dezastruoasă a fost unul dintre factorii principali ai răscoalei anti-otomane din tările române de la sfârșitul anilor 1500. Chiar dacă revolta a fost înfrântă, Imperiul Otoman și-a redus pretențiile, dar răul era deja făcut. În timp, țările române nu au reușit să-și revină, chiar și în perioadele de creștere economică din secolele următoare.
Efectul spolierii populației a fost scăderea puterii de cumpărare, exact când comerțul devenise motorul principal al dezvoltării. Marfuri noi nu au mai ajuns în spațiul românesc din cauza lipsei de capacitate de plată.
Această situație a persistat până la începutul secolului al XIX-lea, când în țările române lucrurile stagnaseră la situația din 1600. Rapoartele din acea perioadă descriu o stăpânire fanariotă coruptă și jaful fără limite, unde autoritățile impuneau taxe nesemnificative oficial, dar spolierea neoficială de către funcționari era devastatoare pentru populație.
Acest context a persistat mult timp după perioada în care în Occident se trecuse deja la un alt nivel, odată cu începutul erei industriale. La începutul anilor 1800, situația din țările române era în continuare învechită și deprimantă. Impozitele mari, împreună cu corupția și jaful sistemat, au condus la sărăcia generalizată și la o populație fără perspective.
La mijlocul anilor 1870, Principatele Unite aveau cea mai mare fiscalitate din lume, raportat la veniturile locuitorilor. Această situație se reflecta într-un venit mediu pe cap de locuitor de doar 100 de franci pe an, iar statul lua cel mai mare procentaj din veniturile oamenilor.
Analiza erudită a lui Ion Ghica evidenția o realitate dureroasă, unde mostenii munciți ai Țărilor Române se confruntau cu o povară fiscală extrem de grea. Cu toate că reformele economice au fost introduse odată cu domnia lui Carol I și unificarea statelor românești în 1918, problemele fiscale au persistat, alimentând nemulțumirile și instabilitatea socială.
După Primul Război Mondial, România a fost martoră la o serie de reforme și schimbări sociale. Totuși, influența continuă a unui sistem fiscal opresiv a împiedicat adesea prosperitatea generală. Odată cu instaurarea regimului comunist în 1947, statul a preluat controlul complet asupra economiei și fiscalității, consolidându-și puterea și impunând un control rigid.
Sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, politica fiscală a fost caracterizată de colectivizarea agriculturii și industrializarea forțată, dar aceste inițiative au adus cu sine noi probleme economice și sociale. Spre sfârșitul anilor 1980, economia românească era într-o stare precară, iar populația simțea în continuare povara unui sistem fiscal ineficient și disfuncțional.
Prăbușirea regimului comunist în 1989 a deschis calea pentru reforme economice semnificative, inclusiv schimbări în sistemul fiscal. Cu toate acestea, tranziția către o economie de piață și ajustările fiscale au fost însoțite de provocări majore. Un sector privat emergent și liberalizarea piețelor au adus schimbări semnificative în structura fiscală, dar și-au pus amprenta asupra diferențelor sociale.
Pe parcursul ultimelor decenii, România a depus eforturi pentru a alinia sistemul fiscal la standardele europene și pentru a sprijini dezvoltarea economică durabilă. Totuși, povara istorică a fiscalității excesive rămâne în amintirea colectivă și influențează încă dezbaterile actuale privind politica fiscală și distribuția echitabilă a resurselor.
În concluzie, istoria fiscalității în România a fost marcată de perioade de opresiune financiară, care au influențat evoluția economică și socială a țării. De la feudalismul târziu până la regimul comunist și tranziția către o economie de piață, schimbările fiscale au fost adesea asociate cu provocări și reacții din partea populației. În prezent, dezbaterile privind reformele fiscale continuă să reflecte nevoia de echitate și sustenabilitate în gestionarea resurselor naționale.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata
