Americanca Jordan Chiles, care terminase inițial pe locul 5, a contestat nota primită pentru dificultate, iar apelul său a fost acceptat de arbitri. Astfel, Chiles a acumulat 17.666 puncte și a urcat pe locul 3, depășind gimnastele românce Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, care au obținut fiecare 17.600 puncte.
Sabrina Voinea a depus și ea o contestație, dar aceasta a fost respinsă de arbitri, astfel că Chiles a obținut medalia de bronz. NBC a difuzat imagini în slow motion care sugerează că Voinea nu a călcat linia de delimitare și că nu ar fi trebuit penalizată. Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei, a criticat Federația Română de Gimnastică pentru lipsa de apărare a drepturilor fiicei sale și a anunțat că va solicita intervenția Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). „Este inacceptabil ca FRG să nu apere drepturile Sabrinei! Dacă FRG va face vreo plângere, aceasta trebuie să fie strict pentru zecimea de puncte pierdute de Sabrina, nu pentru contestarea notei altor sportive”, a declarat Camelia Voinea.
Într-o reacție oficială, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a trimis o scrisoare de protest Federației Internaționale de Gimnastică, solicitând reanalizarea contestației Sabrinei Voinea. Covaliu a subliniat că modul de apreciere a punctajului și refuzul de a oferi motivele respingerii contestației au adus prejudicii imaginii gimnasticii internaționale și au afectat negativ sportiva.
Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a exprimat dezamăgirea sa pe Facebook: „Ana Bărbosu și Sabrina Voinea au fost discriminate în fața întregii lumi, un moment jenant pentru sportul mondial. Dacă aș avea puterea de decizie, aș propune ca Ana și Sabrina să fie premiate cu valoarea medaliei de bronz pentru a le arăta respectul nostru și a le ajuta să depășească această situație. Hai, România!”
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.