Rusia a antrenat recent flota sa pentru a lovi ținte din Europa, inclusiv din România, cu rachete nucleare, potrivit unei analize publicate de Financial Times (FT). Hărțile prezentate de publicație identifică, printre ținte, baza de la Mihail Kogălniceanu, podul Giurgiu-Ruse și baza de la Deveselu.
Documentele, elaborate între 2008 și 2014, arată că Rusia vizează nu doar ținte din apropierea frontierei NATO, dar și din interiorul Europei, pregătind lovituri de amploare împotriva unor zone strategice. Potrivit FT, aceste hărți includ 32 de ținte NATO din Europa, dintre care multe sunt situate în Germania, Norvegia, Franța, Estonia, Regatul Unit, dar și în România, Bulgaria și Turcia. În Asia, ținte importante din Coreea de Sud și Japonia sunt, de asemenea, în vizorul Rusiei.
Rusia ar putea recurge la arme nucleare tactice, care sunt mai puțin distrugătoare decât cele strategice, dar pot fi folosite pentru obținerea unor victorii rapide pe câmpul de luptă. Aceste arme, mai puternice decât cele utilizate la Hiroshima și Nagasaki, sunt văzute ca un instrument pentru câștigarea războaielor prin lovituri rapide și preventive.
Analistul William Alberque, fost oficial NATO, a declarat că hărțile prezentate de FT sunt doar o parte dintr-o listă extinsă de ținte, care include și infrastructură critică din întreaga Europă. Jeffrez Lewis, expert în controlul armamentului, a subliniat că Rusia consideră armele nucleare tactice ca fiind esențiale pentru strategiile sale de război total și că se așteaptă ca acestea să fie utilizate rapid în cazul unui conflict.
Aceste informații sugerează că, în cazul unor confruntări între NATO și Rusia, toate aceste ținte ar putea fi expuse riscului de atac.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.