Roata de moară descoperită sub pavimentul Bisericii Manea Brutaru și povestea pâinii de zi cu zi.

Până nu demult, Biserica Manea Brutaru din București, un monument istoric de clasă B, avea o pardoseală din pavaj industrial, de tipul celui folosit pe străzi și trotuare. Arhiepiscopia Bucureștilor a recunoscut că lucrările, efectuate în anul 2000 de fostul paroh, nu aveau aviz din partea Ministerului Culturii.

Totuși, în 2020, când au început lucrările de consolidare și restaurare, arheologii de la Muzeul Municipiului București au făcut o descoperire surprinzătoare: o roată de moară ascunsă sub pavimentul industrial. Descoperirea a ridicat întrebări despre istoria vechilor brutari, despre cine a fost Manea Brutaru și ce fel de pâine se consuma în vechiul București.

„Pavajul a fost înlăturat”, ne-a declarat actualul preot paroh al Bisericii Manea Brutaru. Această biserică, ridicată în 1787 de cei mai înstăriți brutari din București, a suferit o modificare neplăcută atunci când în interior a fost instalat un pavaj industrial, care a stat acolo timp de 20 de ani. Monumentul istoric, aflat pe strada General Budișteanu nr. 4, face parte din Zona Construită Protejată nr. 44 – Temișana. Lucrările din anul 2000, realizate de fostul paroh, nu au avut avizul Ministerului Culturii – Direcția de Cultură București și nici aprobarea Arhiepiscopiei Bucureștilor. În prezent, pavajul a fost îndepărtat, iar lucrările de restaurare continuă. Proiectul, aprobat de Ministerul Culturii, include înlocuirea pardoselii necorespunzătoare cu piatră naturală, specifică perioadei istorice din care face parte acest monument.

Surpriza descoperită sub pavimentul industrial a lăsat arheologii uimiți: o roată de moară a fost găsită în interiorul Bisericii Manea Brutaru. Diana Sonu, din cadrul Biroului Arheologie Preventivă și Sistematică al MMB, a explicat: „Finalul cercetărilor arheologice a revelat un alt secret al acestui lăcaș. În pridvorul adăugat ulterior, sub straturile moderne de paviment, am descoperit o lespede de mari dimensiuni care forma treapta de acces în pronaos și trotuarul din fața intrării. Trotuarul era realizat din pietre de râu nefasonate și variate ca dimensiuni, amplasat de-a lungul zidului vestic. Sub această dală am găsit un fragment dintr-o roată de moară, care făcea parte din baza treptelor”.

„Piatra de moară are un diametru de 1,24 m și o grosime de 0,10 m. La mijloc, aceasta dispune de un orificiu rectangular pentru introducerea unui mâner. Mecanismul era prevăzut cu o a doua piatră circulară pe care se așezau grânele, care erau apoi măcinate în făină. Fragmentul de piatră de moară are o semnificație dublă. Pe lângă faptul că reprezintă reutilizarea unui obiect ieșit din uz, piatra de moară simbolizează breasla brutarilor. Aceștia au finanțat lucrările și au pus piatra de temelie a bisericii. În semn de recunoștință pentru contribuțiile lor, ctitorii Bisericii Sf. Nicolae „Manea Brutaru” au fost menționați în pisania de deasupra intrării. Inscripția îi amintește pe Georghie Vătaf, Ioan și Manea Brutar, precum și pe domnitorul fanariot Nicolae Petru Mavrogheni. Biserica a fost sfințită pe 1 august 1787, iar în 1789 a fost adăugat un medalion cu stema Țării Românești, în timpul domniei lui Constantin Hangerli. Fragmentul de piatră de moară va face parte din expoziția „Piatra în Epoca Omului”, care poate fi vizitată la Casa Filipescu-Cesianu”, a precizat Diana Sonu din Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică al MMB.

Am scris anterior despre o altă descoperire arheologică importantă, și anume scheletul unei femei care suferea de sifilis și care a fost îngropată în necropola de la Manea Brutaru. În perioada interbelică, Ionel Brătianu a făcut imprudența de a deschide o cârciumă chiar vis-a-vis de Biserica Manea Brutaru, ceea ce a adus multă atenție publică și a fost subiect de ironii în ziarele vremii.

Cine a fost Manea Brutaru și cum era pâinea în vechiul București

Înainte ca pâinea cu maia sau din aluat congelat să devină populare, bucureștenii obțineau făina din grâu măcinat la morile de pe râul Dâmbovița. Documentele din secolele XVI și XVII menționează o serie de mori situate pe Dâmbovița și pe Colentina, deținute de boieri și moșneni.

Aceste mori, deși esențiale pentru alimentația localnicilor, reprezentau un obstacol în calea fluxului natural al Dâmboviței, iar în perioadele de inundații, pericolul era iminent. Morile de pe Colentina erau mai îndepărtate și mai greu accesibile, însă erau indispensabile. Abia în 1850, odată cu introducerea morilor acționate de aburi, cele de pe Dâmbovița au fost înlocuite, rămânând în funcțiune doar morile de pe Colentina și cele de la Ciurel, lângă Cotroceni. Ruinele uneia dintre ele, aflate aproape de lacul Fundeni, sunt încă vizibile astăzi, după cum menționează Constantin C. Giurescu în lucrarea sa Istoria Bucureștilor, Editura Vremea 2009.

Manea Brutaru și Pitar Moș, cei mai renumiți brutari din București

În 1934, Bucureștiul găzduia nouă mori importante, majoritatea situate în partea de nord și nord-est a orașului, pe șoseaua Ștefan cel Mare, șoseaua Bonaparte și Calea Floreasca, iar una singură, moara Herdan, se afla la Chiajna. Grâul măcinat în aceste mori era folosit pentru a face pâine, care, în general, era considerată satisfăcătoare atât din punct de vedere al calității, cât și al prețului. La început, cei care o preparau și o coceau erau denumiți „pitari”, termen derivat din cuvântul „pită”; și astăzi există o biserică pe numele Pitar Moș. Ulterior, termenul „brutar” a înlocuit „pitar” și s-a generalizat, provenind prin intermediul slavului „brot”, derivat din germanicul „brot” (pâine). Unul dintre cei mai importanți lideri ai acestei bresle a fost Manea Brutarul, care a ctitorit biserica ce-i poartă numele, conform lui Constantin C. Giurescu în Istoria Bucureștilor (Editura Vremea, 2009, pg. 670).

„Pâinea este foarte bună la București, deoarece aici sunt mulți brutari germani fugiți din Transilvania, care o fac la fel de gustoasă ca și în Viena.”

Călătorul turc Evlia Celebi, care a vizitat Bucureștiul de două ori, ultima dată în 1666, menționează franzelele făcute în capitala noastră. Ulterior, în mai 1780, Constantin de Ludolf, fiul ministrului Regatului celor două Sicilii la Constantinopol, remarcă faptul că „pâinea este foarte bună, căci aici sunt mulți brutari germani fugiți din Transilvania, care o fac tot așa de bună ca și la Viena.”

Un alt brutar celebru din acea perioadă era Babic, un armean care deținea o brutărie lângă Bărăție, aproape de Curtea Veche. Pâinea sa era atât de căutată, încât circula vorba „coltuc de la Babic”, care însemna „nimic”, deoarece atunci când veneai să o cumperi, pâinea se vânduse deja toată.