Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți în Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP), a comentat anunțul purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, referitor la ordonanța de urgență pregătită de Executiv pentru majorări salariale în rândul personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Cristache susține că astfel de “daruri” nu fac altceva decât să agite lucrurile înaintea unei noi întâlniri cu sindicatele din domeniul educației.
De asemenea, el a subliniat că Guvernul nu pare interesat de dialog. “Opriți acest joc de șah, devine periculos!”, a adăugat Cristache.
“Nu înțeleg modul de comunicare al Guvernului. Sunt convins că domnul Cărbunaru nu face aceste declarații din propria inițiativă. Cine îl impinge să facă asta? PNL-ul, PSD-ul? Dacă este vorba despre ambele partide, este grav, înseamnă că există șanse mici de a ajunge la o înțelegere rapidă. Cum poți face astfel de ‘daruri’ care nu fac altceva decât să agite înaintea unei noi întâlniri?”a scris Iulian Cristache duminică pe Facebook, conform News.ro.
“Este adevărat că și sindicatele și-au modificat cererea, trecând de la 15% la 25%, dar se pot găsi soluții pe la jumătate. Practic, discutăm despre acoperirea inflației, nimic altceva. Opriți acest joc de șah, devine periculos!”, a adăugat Cristache.
El a mai declarat duminică la Digi 24 că declarația lui Dan Cărbunaru de la Guvern vine “ca o lovitură de ciocan”.
Guvernul anunță prime pentru profesori
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat duminică că Guvernul a pregătit o ordonanță de urgență care va asigura majorări salariale pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Aceste declarații survin în contextul în care sindicatele din domeniul educației afirmă că nu au primit invitații pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Executivului.înceapă înscrierile pentru examenul de Bacalaureat.
“Este un efort bugetar care depășește suma de 700 de milioane de lei, cu resurse europene de 410 milioane de lei din Programul Educație și Ocupare pentru perioada 2021-2027, și respectiv 313 milioane de lei din bugetul națțional”, a adăugat Cărbunaru.
Pe de altă parte, președintele Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru News.ro că angajații din sistemul de învățământ vor continua greva și nu renunță nici la protestul anunțat pentru marți, la București, la care se estimează participarea a 20.000 de oameni.