ianuarie 27, 2026
img_2271-1
Get in touch with us

Cântărețul de muzică rap Nicolae Onea s-a stins din viață în Spania, la doar 44 de ani, vestea tragică fiind făcută publică pe pagina de Facebook Marpha Hip Hop. Artistul locuia de mai mult timp în Spania, unde și-a petrecut ultimii ani din viață.

Potrivit mesajului publicat în mediul online, Nicolae Onea, cunoscut în lumea hip-hopului românesc sub numele de George Nicolae Onea, a murit în urma unui infarct miocardic. Dispariția sa fulgerătoare a șocat comunitatea artistică și fanii care i-au urmărit activitatea de-a lungul anilor.

Rapperul a fost membru al trupelor Memorialu’ Durerii și Royala Mare, proiecte prin care și-a pus amprenta asupra scenei rap autohtone. Moartea sa prematură lasă un gol în muzica hip-hop românească și în rândul celor care l-au cunoscut și apreciat.

„O veste tristă pentru rap-ul românesc: Ne-a părăsit George Nicolae Onea (44 de ani) a.k.a #Chucho (Ony), fost membru al trupelor Memorialu’ Durerii și Royala Mare. Artistul ar fi încetat din viață în urma unui infarct miocardic, în timp ce se afla în Spania, unde era stabilit de o perioadă. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, este mesajul publicat pe pagina Marpha Hip Hop.

Sursa foto Google

Fanii sunt profund afectați de dispariția lui Nicolae Onea. Sute de persoane au reacționat la postarea care anunță decesul artistului, iar internauții și-au exprimat durerea și regretul, transmițând mesaje de condoleanțe familiei îndoliate.

„Respect, am crescut cu muzica lui, alături de alți artiști. Condoleanțe familiei!”, „Chiar zilele acestea îi ascultam piesele…”, sunt doar câteva dintre mesajele lăsate de cei care l-au apreciat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *