
Radu Ștefan Bănică, un nou capitol muzical: „Om Mare” – maturizare și autenticitate.
Radu Ștefan Bănică își conturează propria identitate artistică, îmbinând moștenirea tatălui său cu o voce distinctă. La 23 de ani, lansează „Om Mare”, o piesă ce marchează un moment de maturizare și introspecție.
„Om Mare” – un pas asumat în carieră.
Noua piesă face parte din EP-ul „Prima pagină”, ce urmează să fie lansat în aprilie, marcând o etapă esențială în evoluția artistică a lui Radu Ștefan Bănică. Cu versuri inspirate din viața reală, melodia explorează copilăria, familia, începuturile și visurile sale, oferind o introspecție autentică.
„La 16 ani am devenit bărbatul în casă / Locuiam doar eu, bunica și cu mama” – dezvăluie artistul prin versurile piesei.
Compusă alături de Theea Minculescu, piesa este completată de un videoclip regizat de Horia Stan, care amplifică mesajul emoționant al melodiei.De la scenă la ecran: un artist în plină ascensiune.
Pe lângă muzică, Radu Ștefan Bănică joacă în serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, unde îl interpretează pe Ducu – un tânăr talentat cu un destin complicat. Absolvent al UNATC, s-a remarcat și pe scena teatrului în spectacole precum „O noapte furtunoasă” și „Oedip”.
În ultimii doi ani, și-a consolidat cariera muzicală prin piese precum „Tu”, „Vagabondul”, „Samsara” (feat. Juno), „Mai stai” și colaborarea cu Misha Miller pentru „Cele două cuvinte”.

Sursa foto Google
Într-un interviu recent, Radu Ștefan Bănică a dezvăluit că a renunțat la cafeneaua pe care o deținea în București, pentru a se dedica în totalitate muzicii și actoriei – domeniile care îl definesc cel mai bine.
„Am vândut tot ce ținea de afacere. Era prea mult. Acum mă concentrez pe ceea ce iubesc cel mai mult: muzica și scena. Poate într-o zi voi reveni la antreprenoriat, dar pentru moment, acesta e drumul meu.”
Un nume în ascensiune în lumea artistică
Tot mai prezent în peisajul cultural românesc, Radu s-a remarcat și în show-uri TV precum „Te cunosc de undeva!”, unde a format un duo apreciat alături de actrița Emilia Popescu.