Decizia coaliției PSD-PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale ar putea ridica probleme de constituționalitate. Cu toate acestea, liderii celor două partide, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, sunt încrezători că această comasare va fi în concordanță cu controlul de constituționalitate.
“Niciun fel de impediment în respectarea acestui drept constituțional nu există, conform juriștilor PNL și PSD”, a declarat Nicolae Ciucă, subliniind că viitoarea comasare nu încalcă dreptul de a fi ales.
“Cred că nici celelalte șapte state UE care au alegeri concomitent nu încalcă nicio constituție și niciun drept elementar”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Cu toate acestea, temerile legate de posibila neconstituționalitate a comasării alegerilor se bazează pe decizia CCR nr. 51/2012, când Curtea Constituțională a stabilit că o comasare a alegerilor parlamentare cu cele locale ar încălca Constituția.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata