Stabilit de 3 ani în Canada, Leonard Doroftei, fostul deținător al centuri mondiale WBA la profesioniști, a început să antreneze, iar recent, Maurice Moussa, un elev de-al său, a cucerit titlul provinciei Quebec la amatori, la categoria ușoară.În urmă cu trei ani, Leonard Doroftei (52 de ani), fostul campion mondial WBA, a decis să se stabilească împreună cu familia în Canada, la Laval, o suburbie a Montrealului. Acolo unde și-a deschis o mică sală de antrenament, în garajul unui prieten, tot român, care deține o companie auto.
În decembrie 2021, când o echipă a Gazetei Sporturilor l-a vizitat, antrena deja vreo 50-60 de copii, adolescenți și adulți, ca „personal coach”. Visul său era să obțină licență de antrenor și să aibă rezultate și din această postură, de om din colțul ringului.
Iar primul rezultat a și apărut, într-un mod inedit. Unul dintre elevii săi, Maurice Moussa Mourad (29 de ani), un canadian de origine libaneză, profesor de fitness, a cucerit luna trecută titlul de campion al provinciei Quebec, la amatori, la categoria 65,3 kilograme. A trecut de trei adversari și, chiar dacă a început boxul foarte târziu, e decis să meargă până la capăt, să ajungă mai întâi campionul Canadei, iar apoi și la profesioniști.
Maurice Moussa și Leonard Doroftei au început în urmă cu doi ani
Totul a fost special și neașteptat între „Moșu’” și Maurice. „Ne-am cunoscut în urmă cu doi ani, când făceam eu niște antrenamente la o sală de sport de la un Carrefour.
A venit împreună cu alți doi veri de-ai săi, de vârstă apropiată cu el. Voiau să învețe să boxeze. Au mers apoi la mine la sală și nu i-a deranjat că era una micuță, fără ring.
Au avut încredere în mine, știau cine sunt. Așa am început să lucrăm. Maurice era foarte bine pregătit fizic, e profesor de fitness, deci pe partea asta a fost mai simplu să lucrăm. A început să se antreneze tot mai serios, a prins repede mișcările, îi plăcea.
Este total dedicat, are calități, a prins gustul competiției. Pentru el vârsta nu contează. Are o voință fantastică, dacă nu ești pregătit, nu poți ține ritmul cu el. Dar m-a găsit pe mine, care duc!”.
Fostul campion este convins că „și verii lui, care sunt la fel de serioși, îi vor călca pe urme. Împreună fac o echipă incredibilă, se trag unul pe altul la antrenamente. Deocamdată, Maurice a făcut primul pas cu acest titlu pe Quebec, dar vor urma și ei”.Maurice provine dintr-o familie de libanezi, dar s-a născut în Canada. E încântat să lucreze cu Leonard Doroftei. Își amintește că „m-am dus la sala lui pentru că am vrut să învăț să boxez, nu să mă bat. În tinerețe am făcut soccer, apoi taekwondo, dar nu foarte mult. Apoi m-am axat pe fitness. Recunosc, când eram puști, mă mai băteam pe la școală sau prin cartier, pe stradă.
Dar nu e același lucru, boxul e cu totul altceva. Și nu puteam să am un profesor mai bun decât Leo Doroftei! Împreună cu el, simt că orice e posibil. L-am urmărit, i-am văzut meciurile. Avea inimă, curaj și lupta. Dădea sute de lovituri într-un meci, încasa, dar nu renunța! Și ce acuratețe avea! După mine, lovea mai curat și decât Mayweather! Și nu că vreau să-l laud, chiar așa simt”. Nu crede că s-a apucat prea târziu de box.
Când îl întrebi, spune imediat că „vreau să ajung campionul Canadei și apoi și la profesioniști”.
Nu-i e frică „de nimeni și de nimic. Sunt determinat, disciplinat, am încredere în mine și în antrenorul meu. Îmi place boxul, lupta cu schimburi de lovituri și nu accept să fac pasul înapoi. Coach îmi spune mereu că dacă țin brațele sus, nimic rău nu mi se poate întâmpla.
Știu că va fi greu, dar celor care cred că am început prea târziu le răspund așa: dacă nu riști nimic în viață, te alegi cu nimic. Iar eu sunt dispus să muncesc să-mi ating visul!”.
Deocamdată, Doroftei nu are licență de antrenor, astfel că nu a putut să-l asiste din colț pe Maurice, la campionatul provinciei Quebec. Fostul pugilist român este însă decis să-și obțină cât mai curând dreptul de a antrena oficial, până spre finalul anului, când vor avea loc Naționalele Canadei.
Până atunci, îl pregătește de 3-4 ori pe săptămână pe Maurice, care, în restul zilelor, se antrenează singur și repetă ceea ce exersează cu „Moșu’”. Inclusiv în sparringuri, pe ringul sălii unde este antrenor de fitness.
„Moșu’” Doroftei își mărește sala
De ceva timp, Leonard Doroftei a decis să își facă o altă sală, mai mare, unde să amenajeze și un ring de box. Tot în același loc, dar într-o altă anexă a garajului unde antrenează acum zeci de oameni care vor să facă sport, mișcare. Și speră ca în curând să inaugureze noua sală în care urmează să-și pregătească elevii.
Îmi plac ambiția și determinarea lui Maurice. Nu-l poți scoate afară din sală, se antrenează zilnic. E de neoprit, nu are teamă de nimic, îmi amintește de mine
– Leonard Doroftei, fost campion mondial WBA
Sursa:https://www.gsp.ro/sporturi/box/campion-leonard-doroftei-maurice-moussa-684862.html