Jurnalista Antena 3 CNN Cătălina Mănoiu a afirmat miercuri seara, la „Sinteza Zilei”, că în Cancelaria premierului se discută despre restructurări, iar asupra ofițerului de presă al Guvernului, care a bruscat-o atât pe ea, cât și pe alți jurnaliști, se exercită presiuni. „Acest comportament ne-a luat prin surprindere. Oamenii sunt îngrijorați și, din păcate, în astfel de momente reacționează astfel”, a precizat Mănoiu.
Directorul Antena 3 CNN și realizatorul „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, i-a adresat premierului mai multe întrebări și i-a solicitat să își ceară public scuze pentru incidentul de astăzi de pe holurile Parlamentului, pe care l-a calificat drept „incalificabil”.
La întrebarea realizatorului „Sinteza Zilei” – dacă i s-a mai întâmplat vreodată, la Guvern sau în Parlament, să fie împinsă de acel ofițer sau de alt reprezentant al Executivului – jurnalista Antena 3 CNN Cătălina Mănoiu a spus că nu a mai trecut prin astfel de situații și că nici colegii ei nu au avut experiențe similare, subliniind că episodul a fost unul izolat. Mihai Gâdea a criticat ferm modul în care premierul Ilie Bolojan s-a raportat la jurnaliști în contextul incidentului.
Guvernul a anunțat că va deschide o anchetă disciplinară, însă nu a oferit explicații clare. Consider că am responsabilitatea față de colegii mei din teren să spun răspicat că asemenea situații nu trebuie să se repete. În același timp, nu vreau să fiu nedreaptă cu Lucian: se afla la serviciu, era sub presiune și am colaborat bine ani la rând, fără să am reproșuri la adresa lui.
Mihai Gâdea, realizatorul „Sinteza Zilei”, a subliniat că ofițerul de presă a fost mereu corect în relația cu jurnaliștii, iar Cătălina Mănoiu a confirmat acest lucru.
Ulterior, jurnalista Antena 3 CNN a adăugat că reacția acestuia a fost surprinzătoare și ilogică, explicând că oamenii resimt presiuni, în condițiile în care în Cancelaria premierului se discută despre restructurarea unor posturi.

Sursa foto Google
„Eu încerc să fiu corect cu dumneavoastră și vreau să vă adresez o întrebare suplimentară: dacă v-a deranjat ceea ce s-a întâmplat, în momentul în care parcurgeați holul și vedeați situația – pentru că drumul e lung și observați încă de la început ce se petrece – de ce nu v-ați oprit? Când ați intrat în sală, jurnaliștii deja strigau afară, fiind revoltați de incident.…”