Radu Stanciu avea, acum câţiva ani, cel mai râvnit job din lume – lucra într-o fabrică de ciocolată, cea mai veche din Canada. Inspirat de bogăţia de arome şi gusturi, n-a stat mult pe gânduri şi a început să viseze la propria afacere în domeniu, în care să poată schimba totul după bunul său plac şi să dea frâu liber imaginaţiei.
Ani mai târziu, a reuşit.
Având deja întipărită în minte această idee, am vrut să descopăr şi tainele ciocolatei artizanale şi în acest fel am ajuns să lucrez pentru una dintre cele mai bune şi cunoscute ciocolaterii artizanale şi bio din Canada. Tot acolo am avut onoarea să-l am ca mentor pe unul dintre cei mai mari ciocolatieri ai lumii, familia sa find fondatoarea uneia dintre cele mai mari companii producătoare de ciocolată din lume, de mai bine de 100 de ani”, povesteşte Radu Stanciu.
Împreună cu o prietenă din România, Monica Ivan, a pus la cale un plan de business, bazându-se pe ideile lui şi pe un spaţiu pe jumătate utilat pe care ea îl avea deja. Încă de la început, şi-au propus să folosească doar ciocolată bio şi vegană, ceea ce defineşte astăzi brandul Xocol’arte din Cluj-Napoca. Radu lucrează în domeniul industriei alimentare încă din 2009.A început ca bucătar, însă şi-a dat seama că este mult mai atras de produsele dulci. În 2011 a intrat în contact pentru prima dată cu laboratorul unei cofetării, lucrând ca decorator de torturi şi a descoperit, cu acea ocazie, că a lucra cu ciocolata e mult mai fascinant decât a lucra cu pasta de zahăr.Tocmai din acest motiv nu a ratat ocazia de a pleca în 2018 în Canada, pentru un job de ciocolatier. La rândul ei, Monica Ivan este asociata unei cofetării din Cluj-Napoca, având experienţă în realizarea prăjiturilor cu ingrediente naturale, vegane şi raw vegane. „Monica deja avea un spaţiu utilat pentru producţia alimentară şi a trebuit doar să îl adaptăm producţiei de ciocolată. Cea mai mare investiţie a fost într-o maşină automată de temperat ciocolată, aproximativ 13.000 de euro. În mare, investiţia totală a trecut de 30.000 de euro, cu tot cu ingrediente”, spune Radu Stanciu.
Laboratorul Xocol’arte se află în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, iar vânzările se fac momentan doar online şi într-o cofetărie din oraş, planul fiind ca, în viitor, brandul să fie distribuit şi prin intermediul altor parteneri din ţară. În laborator se produc diferite tipuri de ciocolată, în forme diverse de prezentare, cu preţuri de la 13 lei la 220 de lei, în funcţie de tip şi de cantitate. În 2022, planul antreprenorilor este să extindă gama de produse. „În primul rând, ne adresăm celor care sunt în căutarea ciocolatei artizanale, veritabile, vegane, de origine, fairtrade şi bio.
Nu am vrut să venim pe piaţă cu aceeaşi ciocolată folosită probabil de zeci de ciocolaterii din România. Tocmai din acest motiv, a fost destul de greu să găsim un furnizor pentru ciocolată şi, din păcate, nu în România. Majoritatea ciocolatei pe care o folosim o aducem din Ecuador de la un producător apreciat la nivel internaţional pentru calitatea şi gustul produselor sale, având câteva medalii de aur la concursurile internaţionale. Iar o mică parte a ciocolatei o aducem de la un producător artizanal din Europa.”
Totodată, Xocol’arte se adresează clienţilor care vor să mănânce ciocolată fără zahăr alb rafinat, astfel că varietăţile de ciocolată produse de Radu Stanciu şi Monica Ivan conţin zahăr de cocos şi, într-o mică măsură, zahăr brun.
„Iar din motive etice şi din grijă pentru mediu, am decis ca toate produsele noastre să fie vegane (de post) şi bio, deci ne adresăm şi celor care ţin o dietă vegană sau nu pot tolera produsele lactate.” Xocol’arte cuprinde în acest moment două categorii de produse: Ronda şi Cuadro. Ronda reprezintă o variantă modernă a ciocolatei calde, fiind bile de ciocolată cu umplutură de marshmallows, caramel de cocos, cafea. „Caramelul de cocos şi bezelele moi (marshmallows) sunt şi acestea vegane (de post). A fost destul de greu să găsim marshmallows vegane şi din acest motiv îl aducem de la un producător american.”
Cuadro reprezintă o interpretare a ciocolatei în viziunea artizanilor de la Xocol’arte. Aceste tablete de ciocolată sunt pictate manual sau folosind diverse tehnici de decorare. Ele se găsesc deocamdată doar în varianta cu fructe bio deshidratate şi nuci bio.
„Cât de curând vom adăuga în portofoliul nostru şi batoane de ciocolată cu fructe deshidratate şi nuci. Acestea vor fi asemănătoare batoanelor energizante şi vor avea 25 de grame. Iar imediat după acestea vom introduce şi tabletele simple de ciocolată, pentru cei care vor doar să simtă gustul pur al ciocolatei. Acestea vor fi la 60 de grame”, mai spune Radu Stanciu. Anul acesta, el şi Monica Ivan vor să introducă şi o gamă de creme de ciocolată tartinabile. Ca să mai îndulcească puţin atmosfera tulbure pe care o traversează lumea întreagă.Radu Stanciu, cofondator Xocol’arte
„Nu am vrut să venim pe piaţă cu aceeaşi ciocolată folosită probabil de zeci de ciocolaterii din RomÂnia. Tocmai din acest motiv, a fost destul de greu să găsim un furnizor pentru ciocolată şi, din păcate, nu în România.”