Un motiv de bucurie pentru Vladimir Putin ar fi prelungirea mandatului în fruntea statului cu încă șase ani, însă se pare că liderul de la Kremlin se confruntă cu o opoziție înverșunată. La trei zile după anunțul privind moartea principalului opozant al Kremlinului, soția acestuia, Iulia Navalnaia, a transmis că-i va continua lupta, relatează Politico.
“Trebuie să formăm un singur și puternic pumn și să îl folosim pentru a lovi acest regim nebun”, a declarat văduva lui Navalnîi într-un videoclip făcut public pe YouTube. După ce ani de zile s-a prezentat drept o gospodină care nu era interesată de o carieră în politică, transformarea sa a fost senzațională, deși nu a fost un eveniment izolat.
Președintele rus, care se află la putere de peste două decenii, ar urma să-și prelungească mandatul în fruntea statului cu încă șase ani. Amintim faptul că așa-zisele alegeri prezidențiale din Federația Rusă vor avea loc între 15 și 17 martie.
Dar, la fel ca și în cazul planului eșuat de a cuceri Ucraina, tentativa Kremlinului de a anihila criticile la nivel național s-a dovedit a fi în zadar.
Ceea ce ar fi trebuit să fie pământ pârjolit este, în schimb, un teren fertil pentru ca novicele să preia ștafeta opoziției. Mai cu seamă că, într-o cultură militarizată construită pe baza patriarhatului, noua opoziție este alcătuită din ce în ce mai mult din femei. În urma morții fulgerătoare a lui Navalinîi, care a survenit în urmă cu aproape o lună într-o colonie penitenciară din regiunea arctică, veteranii opoziției din Rusia se află aproape toți fie în exil, fie în închisoare sau, chiar mai mult, se confruntă cu diverse acuzații.
„Nu avem nevoie de un fel de Svetlana Tihanovskaia”, a spus Ekaterina Dunțova, mamă singură a trei copii și fostă jurnalistă, într-o conversație telefonică de la Moscova.
Conștientizând acest lucru, Dunțova și-a depus candidatura în luna noiembrie a anului trecut. Ea avea de gând să ducă o campanie electorală axată pe apeluri la pace în Ucraina și pentru eliberarea deținuților politici din Rusia. “Cineva trebuia să o facă”, a spus ea.
De pe o zi pe alta, ea a ajuns o adevărată vedetă în lumea politică. Totuși, aproape la fel de rapid, comisia electorală din Rusia a scos-o din cursă.
În ceea ce îl privește pe Boris Nadejdin, comisia electorală a decis să mai treacă o etapă. “Probabil că s-au gândit: Nu avem nevoie de un fel de Svetlana Tihanovskaia, mai bine s-o ținem la distanță”, a spus Dunțsova, referindu-se la liderul opoziției belaruse care a devenit imaginea protestului popular împotriva realegerii măsluite a lui Alexander Lukașenko în anul 2020.
În cele din urmă, Putin a scăpat și de Nadejdin, care și-a lansat candidatura pornind de la o poziție antirăzboi. Însă, înainte ca ultima speranță să le fie luată, rușii au mers, îndemnați de Dunțova, în masă la birourile de campanie ale acestuia din toată țară, dar și din străinătate, în semn de susținere.
În cazul în care „operațiunea militară specială” în Ucraina nu ar fi fost lansată, Maria Andreieva ar fi fost încă un pediatru și o mamă tânără, căsătorită și fericită, care nu ar manifesta niciun interes pentru politică.
„Războiul a început acasă”, a spus ea.
Inițial, femeile au solicitat revenirea în țară a soților, care au fost recrutați în cadrul mobilizării decretate de liderul de la Kremlin în 2022, acestea au început să fie din ce în ce mai explicite în criticile lor adresate Kremlinului. Ele au depus în fiecare sâmbătă garoafe roșii la Mormântul Ostașului Necunoscut de la zidurile Kremlinului, cu chipurile acoperite de eșarfe albe.
„Nu suntem pregătite să acceptăm ca bărbații noștri să fie umiliți!” a mai precizat Andreieva.
În calitate de mame și soții credincioase, femeile nu corespund categoriei de trădători din presa de stat, reprezentând multe dintre valorile conservatoare pe care le susține Kremlinul însuși. În plus, este dificil să fie catalogate drept liberale și agenți occidentali, deși unii propagandiști au încercat. Manifestațiile au pus la îndoială discursul lui Putin privind sprijinul unanim pentru război și sugerează o nemulțumire mai răspândită decât ar dori televiziunea de stat rusă să creadă telespectatorii săi.
În mare parte, presa de stat încearcă să acopere povestea lor cu alte femei care pretind că sunt la fel de loiale Kremlinului ca și propri
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurat