April 16, 2025
img_6114-2-1
Get in touch with us

Octavian Ursulescu, considerat unul dintre cei mai apreciați prezentatori de evenimente din România, se declară dezamăgit de atitudinea unor artiști pe care i-a sprijinit de-a lungul carierei lor. Deși le-a fost alături încă de la început, i-a prezentat cu profesionalism pe marile scene și i-a susținut din culise în momentele importante, mulți dintre aceștia par să-l fi uitat. Ursulescu mărturisește că nu așteaptă recunoștință eternă, dar s-ar fi bucurat măcar de un gest de respect – un salut sau o vorbă bună la întâlnire. Din păcate, spune el, nici măcar acest lucru simplu nu se mai întâmplă.

Octavian Ursulescu a fost vocea emblematică a celor mai importante evenimente muzicale din România în perioada comunistă, prezentând festivaluri de prestigiu precum Mamaia și Steaua fără nume. Cu un timbru inconfundabil și o dicție desăvârșită, calități tot mai rare în prezent, Ursulescu a marcat o epocă. Cu toate acestea, mulți nu i-au recunoscut valoarea la adevărata ei dimensiune și i-au întors spatele. Astăzi, nu mai este invitat nici măcar ca spectator la Festivalul de la Mamaia.

Sursa foto Google

Octavian Ursulescu a fost, timp de cinci decenii, unul dintre cei mai respectați prezentatori de evenimente din România. Cu profesionalism și eleganță, a transformat fiecare apariție într-un moment memorabil și a reușit să evidențieze artiștii care urcau pe scenă.

„Dacă stăm să facem un calcul, am apărut pentru prima dată pe micul ecran la sfârșitul anilor ’70, dar am intrat cu adevărat în lumea marilor spectacole odată cu festivalul ‘Melodii ’80’ de la Sala Polivalentă din București. Apoi am fost prezent acolo an de an, până când, în 1983, am debutat la Festivalul de la Mamaia, pe care am avut onoarea să-l prezint de 13 ori”, a declarat Octavian Ursulescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *