
CFR Cluj a fost zguduit de speculațiile potrivit cărora patronul echipei, Nelu Varga, ar fi fost sechestrat în Ghana de un influent om de afaceri cunoscut drept „Regele Aurului”, din cauza unei datorii de peste jumătate de milion de euro. Milionarul român a intervenit rapid pentru a clarifica situația și a respinge ferm aceste acuzații.
Pentru a demonstra că se află în siguranță și nu este privat de libertate, Varga a intrat în direct prin FaceTime, dorind să elimine orice urmă de îndoială. Potrivit informațiilor apărute, datoria de 600.000 de dolari ar fi legată de o academie de fotbal din Ghana, de unde CFR Cluj își recrutează jucători. Patronul ardelenilor neagă însă orice astfel de obligație financiară.
„Sunt în Ghana, unde am o mină de aur și mai multe afaceri. Mă șochează acest zvon și sper ca soția mea să nu se panicheze. Nu sunt sechestrat de nimeni, sunt bine și sănătos. Vorbesc cu dumneavoastră pe FaceTime ca să vedeți că totul este în regulă. Este o mare invenție a unor oameni rău intenționați. Cum să mă sechestreze Lelbach? Este asociatul meu în mina de aur de aici”, a declarat Nelu Varga pentru iamsport.ro.
Omul de afaceri a subliniat că deține academii de fotbal atât în Ghana, cât și în Burkina Faso, unde este asociat cu președintele țării, Ibrahim Traoré, venit la putere în 2022 după o lovitură de stat. „Cum să mă sechestreze cineva? Totul este o aberație”, a adăugat acesta.
Aceste zvonuri apar în contextul unor informații din 2024, potrivit cărora Nelu Varga ar avea de returnat o sumă uriașă – 61,7 milioane de euro – către omul de afaceri german Abris Lelbach, despre care se spune că ar fi fost unul dintre finanțatorii din spatele proiectului CFR Cluj. Informația a fost publicată de cluj24.ro.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioadaPrecizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata