Potrivit NASA, astronauții care vor ajunge pe Lună la sfârșitul anului 2025, conform planului actual, nu ar putea fi primele organisme de pe satelitul natural al Pământului. Prabal Saxena, cercetător în domeniul planetar la Goddard Space Flight Center al NASA, a declarat că cercetările recente arată că există nișe potențial locuibile pentru viață microbiană pe corpuri cerești lipsite de aer, iar aceste zone pot fi relativ protejate.Saxena sugerează că viața microbiană ar putea exista în craterele permanent umbrite de la polul sudic al Lunii. În plus, el se întreabă dacă forme de viață originare de pe Pământ ar fi putut supraviețui călătoriei până acolo. Această posibilitate devine tot mai relevantă, deoarece NASA are încă 13 locații în apropierea polului sudic selenar din care poate alege pentru viitoarea sa misiune Artemis 3, care va fi prima misiune cu echipaj pe suprafața Lunii în peste jumătate de secol.