Nina Mareș, o funcționară divorțată, mamă a unei fetițe, și Mircea Eliade, tânărul universitar carismatic și promițător, au trăit o poveste de dragoste complicată și plină de sacrificii. Relația lor, începută într-un context social dificil, a trecut prin încercări ce aveau să marcheze profund viața celor doi.
În anii 1930, Mircea Eliade era deja o personalitate cunoscută în cercurile universitare și literare din București. După întoarcerea sa din India, unde studiase spiritualitatea orientală, Eliade a devenit profesor la Universitate, fiind admirat pentru farmecul său intelectual și personal. În această perioadă, el a cunoscut-o pe Nina Mareș, o femeie mică de statură, blondă, veselă și discretă, așa cum avea să o descrie mai târziu. Nina lucra la Societatea Națională de Telefoane și trăia o viață marcată de dificultăți financiare și de un trecut sentimental tumultuos.
Fusese căsătorită cu un ofițer, dar căsnicia lor s-a destrămat în urma unei pasiuni pentru un locotenent din Brașov. Relația lor nu a fost însă să fie, iar Nina a rămas singură, crescându-și fetița, Adalgiza. Eliade o întâlnește în clădirea în care se afla și redacția ziarului „Cuvântul”, unde ea îi dactilografia manuscrisele literare. Prietenia lor a evoluat treptat, transformându-se într-o relație de dragoste discretă.
La momentul relației cu Nina, Eliade era implicat și cu Sorana Țopa, o actriță celebră a Teatrului Național din București. Prins între cele două femei, scriitorul oscila, nerezistând farmecului fiecareia. În decembrie 1932, Eliade decide să încheie ambele relații pentru a-și clarifica viața. Însă o vizită la Nina, pentru a-i comunica hotărârea, avea să schimbe totul. Văzând-o îndreptându-se spre fereastra deschisă și înțelegând disperarea ei, Eliade a decis să rămână alături de ea, oferindu-i o propunere de căsătorie neașteptată.
Logodna din septembrie 1933 a fost primită cu ostilitate de familia lui Eliade, care visase să-l vadă căsătorit cu o „partidă bună”. Alegerea lui Nina, o femeie divorțată și cu un copil, a provocat un scandal în familie. Scriitorul s-a mutat împreună cu ea într-un apartament modest, iar căsătoria lor, oficiată discret în ianuarie 1934, a fost un act de rebeliune față de așteptările sociale.
Nina, conștientă de sacrificiul lui Eliade, s-a dedicat în întregime soțului ei. Ea a renunțat la locul de muncă și a devenit sprijinul său principal, atât în viața de zi cu zi, cât și în cariera literară. Devotamentul ei a fost recunoscut de Eliade, care o descria ca fiind „o soție profund devotată”.
Fericirea celor doi a fost umbrită de boala Ninei. La scurt timp după căsătorie, ea a început să manifeste simptome ale unui cancer care avea să-i marcheze ultimii ani din viață. Deși încerca să-și ascundă suferința, Eliade a devenit treptat conștient de gravitatea situației. În 1943, Nina a plecat la Paris pentru investigații medicale, iar ulterior a ajuns într-un sanatoriu din Lisabona. În ciuda tratamentelor, boala s-a agravat, iar pe 20 noiembrie 1944, Nina s-a stins din viață.
Moartea soției l-a marcat profund pe Eliade. În jurnalul său, scria cu durere: „Nina mi-a fost luată pentru păcatele mele și pentru mântuirea ei”. Devastat de pierdere, scriitorul și-a găsit alinarea în scris, continuând să-i poarte amintirea în suflet.
După moartea Ninei, Eliade a preluat responsabilitatea de a avea grijă de fiica ei, Adalgiza. Această legătură a fost o dovadă a angajamentului său față de familia creată împreună cu Nina, dar și un omagiu adus memoriei soției sale.
Povestea de dragoste dintre Mircea Eliade și Nina Mareș este un exemplu de sacrificiu, loialitate și suferință. Marcată de prejudecăți sociale, de boală și de pierdere, această relație a lăsat o amprentă adâncă în viața și opera marelui scriitor. Nina a fost nu doar soția lui, ci și o sursă de inspirație și sprijin, o prezență care a influențat profund destinul unuia dintre cei mai importanți intelectuali ai secolului XX.